23 de ani fără Cătălin Hîldan! Mesajul transmis de fratele fostului fotbalist dinamovist

Mâine se împlimesc 23 de ani de la decesul lui Cătălin Hîldan, iar fanii dinamoviști îl vor comemora duminică.
Fratele lui Cătălin Hîldan va absenta la comemorarea care va avea loc duminică
5 octombrie 2000 este cea mai neagră zi pentru mulți fani dinamoviști trecuți de prima tinerețe: a murit Cătălin Hîldan, cel căruia i s-a spus „Unicul Căpitan”.
Suporterii lui Dinamo, grupați în „Peluza Cătălin Hîldan” vor comemora duminică tristul eveniment consumat acum mai bine de două decenii.
În ultima zi a săptămânii, Dinamo primește replica lui CFR Cluj, în etapa a 12-a a Superligii, iar partida va avea loc pe Arena Națională, de la ora 21:30. Membrii „Peluzei Cătălin Hîldan” au anunțat că vor oferii în scurt timp detalii.
Fratele celui decedat, Cristi, fost jucător de rugby, va absenta. „Din păcate nu ajung la meci, nu sunt în oraș, dar 100% mă voi uita și voi fi cu sufletul alături de toți dinamoviștii. Îmi este greu să vorbesc în această perioadă, dar vreau să transmit un mesaj”, a spus el.
„Suporterii lui Dinamo sunt parte din viața și familia mele. De 23 ani, uniți sub steagul cu chipul fratelui meu, luptă uneori inconștienți cu destinul, pentru a lăsa moștenire copiilor lor acest club mare DINAMO.
Vom rămâne mereu unii dintre voi! Cr. Hildan și familia”, a transmis el, potrivit Fanatik. Cătălin Hîldan a murit în timpul meciului amical Dinamo – Şantierul „Navol” Olteniţa, la 24 de ani.
În minutul 74, la 5-0 pentru Dinamo, Hîldan a recuperat o minge în propriul careu și a vrut să plece spre centrul terenului. După câțiva pași a căzut în genunchi, punându-și mâna la față. decesul a fost înregistrat câteva ore mai târziu.