Adi Vasile, după înfrângerea dureroasă cu Norvegia: ,,Sunt foarte multe lucruri bune de luat din meciul acesta”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 08 decembrie 2021, ora 16:59,
Adi Vasile
Adi Vasile

Naţionala României de handbal feminin a fost învinsă, marţi, în ultimul meci din grupa preliminară C a Campionatului Mondial din Spania, de către Norvegia, scor 33-22 (17-11).

În urma acestei înfrângeri a venit şi prima reacţie a selecţionerului Adi Vasile. Acesta este de părere că România meriat mai mult de la jocul cu nordicele, însă jucătoarele românce nu au fost lucide la finalizarea atacurilor iniţiate.

,,Diferenţa asta este posibilă când nu faci echipa Norvegiei să se streseze şi mă refer la valorificarea şanselor bune pe care le avem. Ne lovim de o echipă foarte puternică, cu un portar mare. Trebuie văzut de ce jucăm corect, de ce ajungem în situaţii bune şi de ce lucrurile pe care le discutăm nu ies foarte bine.

Citeşte şi VALENTINA PELINEL A DEZVĂLUIT TOT! CUM E VIAŢA DE SOŢIE LÂNGĂ MILIONARUL CRISTI BORCEA

Trebuie să fim conştienţi de ce ne-a lipsit. Repet, trebuie să stresezi echipa Norvegiei şi o acurateţe mai bună a noastră le-ar fi stresat un pic mai tare pe ele. Eu cred că am jucat corect, lucrurile pe care ne-am propus să le facem ne-au ieşit. Dar atunci când nu faci Norvegia să sufere, nu o ţii acolo, să înţeleagă că şi ele trebuie să schimbe, să nu mai aibă siguranţa de a avea un portar care le ajută în orice context… Atunci le faci să aibă şi ele nişte întrebări.

Noi nu am reuşit să capitalizăm efortul bun pe care l-am făcut, ceea ce din punctul meu de vedere trebuie analizat. Sunt multe lucruri bune, vizavi de jocul nostru, pe care le-am făcut. În apărare, era evident că jucam împotriva unei echipe extrem de dominante din punct de vedere fizic, care pune foarte multă presiune pe tine, cu o jucătoare, Oftedal, prin mâna căreia trece totul şi este decisivă.

Cred că am văzut multe lucruri bune, dar simţi, la un moment dat, că diferenţa pe tabelă se face un pic prea mare. Când nu finalizăm şi noi, nu găsim bucuria finală a atacului, e greu să nu te influenţeze. Dar, altfel, sunt foarte multe lucruri bune de luat din meciul ăsta, foarte multe de analizat, şi de tehnică individuală şi de experienţă şi de cum să gestionăm meciuri de genul acesta, dar are multe plusuri din punctul meu de vedere. Nu sunt mulţumit că am pierdut, dar are multe plusuri.”, a declarat Adi Vasile, după eşecul cu Norvegia.

În urma acestui rezultat, tricolorele încheie pe locul 2 în clasamentul final al Grupei C şi merg mai departe cu doar 2 puncte. În grupa principală II, tricolorele vor întâlni Olanda, Suedia şi Puerto Rico, între 8 şi 13 decembrie.

Citeşte şi ROMÂNIA, UMILITĂ DE NORVEGIA LA CAMPIONATUL MONDIAL DE HANDBAL FEMININ. CE URMEAZĂ PENTRU TRICOLORE

handbalnorvegiaromaniaadi vasileechipa nationalarealitatea