Adrian Mutu, despre situația în care se află Manchester City: „Dacă nu erai Guardiola, erai dat afară”
Manchester City traversează o perioadă fără precedent de când este Pep Guardiola antrenor. Adrian Mutu crede că numele fostului fotbalist și antrenor de la Barcelona este prea „greu” pentru a fi înlăturat de pe banca „cetățenilor”.
„Am văzut și eu meciul. Tu vezi din punctul tău de vedere, dar o echipă ca City care e construită pentru a domina orice adversar și modul lor de a juca, ce vrea Pep Guardiola de la jucători e.. Ce riscă cel mai mult sunt contraatacurile. City a suferit mult în perioada asta.
E adevărat și ce spui tu, că dacă vezi că suferi ar trebui să schimbi puțin, mai ales când vezi că treci printr-o perioadă de acest gen. Vezi ce înseamnă să fii Guardiola? Pentru că în ultimele 10 meciuri are 7 înfrângeri, două egaluri și o victorie. Dacă nu erai Guardiola, erai dat afară!
Ăsta e singurul antrenor pe care nu poți să-l dai afară, cum era și Klopp la un moment dat. Omul ăsta a luat atâtea titluri, ce a reușit să facă din Manchester City, care da, era un club cu o istorie bogată, avea ani buni în care nici măcar nu conta în fotbalul englez și s-o aduci pe culmile pe care a adus-o, i se permite.
Vor trece peste această perioadă fără niciun fel de problemă. Oricine din lume era dat afară, doar el nu”, a concluzionat Adrian Mutu, potrivit fanatik.ro.