Becali îl acuză pe Dragnea că vrea să controleze fotbalul românesc! „Omul e machiavelic”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 17 aprilie 2019, ora 17:39,
becali-dragnea
becali-dragnea

Finanțatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat că președintele PSD, Liviu Dragnea, este în spatele proiectului de lege iniţiat de Ministerul Tineretului şi Sportului, care prevede implicarea Guvernului în activitatea federațiilor sportive.

Propunerea de modificare a legii 69/2000, care ar presupune “o ingerinţă politică în activitatea tuturor structurilor sportive de utilitate publică”, se află în faza de avizare în Camera Deputaţilor.

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a avertizat că adoptarea unei astfel de măsuri atrage sancțiuni foarte grave din partea FIFA și UEFA, inclusiv suspendarea FRF. 

Noi, românii, ne dăm singuri în cap. N-au cum să facă! Eu zic să-l luăm pe Dragnea să-l punem președinte și la fotbal, să pună Dragnea antrenorii. Asta a mai rămas, să ne pună și președinte la Federație, să pună Dragnea și arbitrii. Asta vrea să facă el… e mintea lui diabolică. Omul e machiavelic, să controleze tot! Controlezi, dar până o să dea Înalta Curte cu ciocanul și n-o să mai controlezi! La noi nu sunt bani publici, sunt bani privați„, a spus Gigi Becali la DigiSport.

Răzvan Burleanu a avertizat că implicarea factorilor politici în sport se regăsește doar în țări precum Benin, Pakistan, Nigeria, Irak, Guatemala. El i-a cerut ministrului Tineretului și Sportului, Bogdan Matei, să oprească demersul din Parlament.

Legea 69/2000, articolul 88.1, propune ca MTS să poată să convoace o adunare generală la federaţiile sportive din România, care să propună alegerea organelor de conducere, aprobarea bugetului, inclusiv a strategiei. Acest lucru reprezintă cea mai mare ingerinţă politică care s-ar putea întâmpla în sportul românesc, care încalcă Costituţia României. 

FRF şi cred că şi celelalte federaţii, inclusiv COSR, putem fi într-o situaţie de cele mai grave sancţiuni care s-au aplicat vreodată în Europa. EURO 2020 poate să fie în pericol dacă avem parte de o asemenea modificare de legislaţie, fiindcă acest lucru ar duce la suspendarea FRF. Odată suspendată FRF, niciun club românesc nu ar putea să mai participe în cupele europene. Nicio echipă naţională nu va putea participa la competiţiile oficiale„, a spus președintele FRF, în cadrul unei conferințe de presă.

Conferința de presă a preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, după Adunarea Generalā Ordinară

Publicată de Federația Română de Fotbal pe Miercuri, 17 aprilie 2019

psdfrffotbaldragneabecaligigi becalirazvan burleanuliviu dragnea