Bilel Omrani, OUT din naționala Algeriei! Ce se întâmplă cu fostul atacant al campioanei României, CFR Cluj!

Articol de Mihai Dragomir - Publicat miercuri, 22 iunie 2022, ora 15:25,
FOTBAL: CFR 1907 CLUJ – FCSB, LIGA 1 BETANO (16.09.2018)
FOTBAL: CFR 1907 CLUJ – FCSB, LIGA 1 BETANO (16.09.2018)

Bilel Omrani, care a evoluat la CFR Cluj în ultimii 6 ani, câștigând 5 campionate, va deveni oficial liber de contract la finalul acestei luni. Se pare că atacantul a primit recent o veste șoc.

Convocat la naționala Algeriei pentru meciurile din preliminariile Cupei Africii pe Națiuni, acesta a stat doar pe bancă. Singurele minute, 19 în total, bifate de Omrani, au fost în victoria Algeriei în amicalul cu Iran (2-1).

Bilel Omrani, OUT din naționala Algeriei!

„Selecționerul Djamel Belmadi a decis să îl excludă definitiv pe Billel Omrani din batalionul Fenecilor, conform jurnalistului Bouregaa Benazouz.

Prezența lui Omrani printre cele șapte nume noi din națională a surprins oricum, mai ales pentru că problema cu pașaportul său expirat putea să-l coste convocarea”, a scris Fennec Football.

De asemenea, sursa citată mai scrie și că „Billel Omrani și Yanis Hamache nu l-au convins pe selecționer”.

Bilel Omrani a fost adus de CFR în septembrie 2016 de la Marseille. Ajuns la 29 de ani, atacantul cu origini franceze a bifat în total pentru feroviari 209 meciuri, a marcat 47 de goluri și a oferit 42 de pase decisive.

algeriacfromraninationala