Când au început negocierile dintre Edi Iordănescu şi FRF + cum poate pleca de la echipa naţională

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 25 ianuarie 2022, ora 19:40,
Răzvan Burleanu şi Edi Iordănescu
Răzvan Burleanu şi Edi Iordănescu

Edi Iordănescu a preluat postul de selecţioner al României. Acesta a dezvăluit la conferinţa de prezentare de când au început tratativele cu Federaţia.

Tehnicianul mărturiseşte că primele contacte cu oficialii FRF au avut loc la finalul anului trecut. Ulterior, Edi Iordănescu mărturiseşte că s-a mai întâlnit cu cei de la Federaţie de cinci ori.

,,Prima discuție pe acest subiect a fost la sfârșitul anului, în decembrie. A fost o discuție principială la începutul lunii decembrie, dacă îmi aduc bine aminte, despre disponibilitatea mea de a intra în discuții, posibile negocieri. Ulterior, au fost patru sau cinci întâlniri cu domnul președinte (n.red. Răzvan Burleanu). Eu spun că am bifat lucrurile cele mai importante, inclusiv aspecte tehnice, ceea ce este și normal”, a declarat Edi Iordănescu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Ce spune Edi Iordănescu despre plecarea de la cârma primei reprezentative

Cu obiectiv intermediar în Liga Naţiunilor, Edi Iordănescu a vorbit şi despre cicumstanţele în care ar putea pleca de la cârma primei reprezentative.

,,Da, există (n.r. – clauză financiară), dar e confidenţială şi mi-e greu s-o pronunţ. Nu vreau să mă hazardez. Obiectivul e calificarea la Campionatul European, cu un obiectiv intermediar în Liga Naţiunilor, care ne poate facilita un drum accesibil. Când lucrurile funcţionează în această grupă, plecăm în viitor în următoarele preliminarii cu entuziasm, încredere.

Obiectivul din Liga Naţiunilor îneamnă un loc anume. Ţinta e locul 1, am avut timp să studiez şi am văzut adversarele, un număr de meciuri cu fiecare. Ţintim primul loc, e mentalitatea corectă. Cred că va fi o grupă echilibrată. E şi posibilitatea locului secund. Când echipa va termina pe locul al treilea, vedem, ne aşezăm şi discutăm în ce condiţii putem continua”, a precizat tehnicianul.

Citeşte şi Prima promisiune a lui Edi Iordănescu, în calitate de selecţioner: ,,Mă voi asigura și că băieții înțeleg”

frfechipa nationalaedi iordanescunegocieriburleanu