CFR Cluj a învins la limită Petrolul! Golul victoriei a fost marcat în minutul 90+1

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat sâmbătă, 01 octombrie 2022, ora 23:49,
CFR Cluj-Petrolul Ploiești
CFR Cluj-Petrolul Ploiești

Campioana CFR Cluj a întâlnit pe teren propriu, în Etapa a 12-a Petrolul Ploieşti, de care a trecut cu 1-0. Meciul a avut loc la Mediaș.

Cristian Manea a marcat golul victoriei celor de la CFR Cluj în fața Petrolului

Echipa antrenată de Dan Petrescu este „exilată” la Mediaș, deoarece gazonul Stadionului „Dr. Constantin Rădulescu” este înlocuit.

Unicul gol a fost înscris de Cristian Manea (90+1), cu capul, în urma unui corner executat de Ciprian Deac. Claudiu Petrila a ratat o ocazie uriaşă (90+3) de desprindere, în situaţie de doi la unu cu portarul.

CFR are patru victorii la rând, fără gol primit, trei dintre ele pe teren propriu, în timp ce Petrolul a suferit al treilea eşec consecutiv în campionat.

superliga