Clipe grele pentru Laurențiu Reghecampf: „Nu mă mai interesează nici fotbalul!”

Articol de Alexandru Dan - Publicat marți, 20 iulie 2021, ora 16:46,
Laurențiu Reghecampf
Laurențiu Reghecampf

Fostul antrenor al celor de la FCSB a ținut capul de afiș în ultimele săptămâni, după ce s-a zvonit că ar avea o amantă și că ar divorța de soția sa, Anamaria Prodan!

Laurențiu Reghecampf continuă să nu aibă liniște în ceea ce privește viața personală. După ce soția sa a făcut o serie de dezvăluiri cu privire la culisele căsniciei dintre cei doi, tehnicianul a dezvăluit la un moment dat că se află într-un proces de divorț cu Anamaria Prodan. Acest lucru a fost imediat infirmat de impresara de jucători, care a ținut să arate cu fiecare ocazie că lucrurile merg în direcția normală între cei doi.

Acum, Reghe a mărturisit că se confruntă cu o problemă foarte gravă. Potrivit spuselor tehnicianului în vârstă de 45 de ani, mama sa caută în aceste momente un tratament pentru cancer și a declarat că nu îl interesează absolut nimic altceva. Totul se întâmplă la doar trei ani după ce antrenorul și-a pierdut și tatăl.

Mă înţelegeţi că în condiţiile în care mama mea e în situaţia asta, în care urmează un tratament de combatere a cancerului, nu mă mai interesează nimic altceva, nici lucrurile banale, nici fotbalul!”, a spus Laurențiu Reghecampf pentru playsport.ro.

Citește și EXCLUSIV | GIGI BECALI SPULBERĂ ZVONURILE: ,,AM ANTRENOR! SUNT MINCIUNI DESPRE REGHECAMPF”

declaratiirealitateareghecampfmama reghecampf