Dan Petrescu l-a „înțepat” pe Șumudică, după meciul cu Jablonec: „Nu am început eu pregătirea și transferurile”  

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat vineri, 17 septembrie 2021, ora 00:32,
DAN PETRESCU. Sursa foto: Profimedia Images
DAN PETRESCU. Sursa foto: Profimedia Images

Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat joi seară, după meciul cu Jablonec că încearcă să repare ce s-a greşit înainte de venirea sa la formația ardeleană.

Trebuie să revăd faza golului, roşu, penalti… Nu e uşor. Nu mai ţin minte ocazii de-ale lor, ţin minte două ocazii mari ale CFR-ului. Jablonec a fost mai bine fizic, a câştigat toate duelurile. Se vede că suferim din toate punctele de vedere. Repriza a doua ne dă speranţe. Am făcut patru schimbări pentru că n-aveam cu cine să mai fac a cincea schimbare. Avem foarte multe accidentări.

Jablonec e o echipă foarte, foarte bună. Campionatul Cehiei sigur este peste al României. Judecat voi fi, dar nu am început eu pregătirea, n-am început eu transferurile.  

Nu poţi să ai un impact, să zici voi câştiga zece meciuri la rând. Eu acum încerc să repar ce s-a greşit înainte. Avem atâtea meciuri şi foarte multe probleme de lot. Sper să ieşim vii”, a spus Petrescu la Pro X.

Foto: Federico Proietti/ESPA-Images (Profimedia)

CFR Cluj a fost învinsă, joi seară, în deplasare, cu scorul de 1-0, de echipa cehă Jablonec. într-un meci din prima etapă a grupei D a Conference League.

În celălalt meci al grupei, Randers și AZ Alkmaar au remizat, scor 2-2. Etapa a doua a competiției programează, la 30 septembrie, meciurile CFR Cluj – Randers şi AZ Alkmaar – Jablonec.

Citește și CFR CLUJ, ÎNVINSĂ DE JABLONEC, LA DEBUTUL ÎN GRUPELE CONFERENCE LEAGUE

 

fotbal1-0cfr clujrealitateadan petrescuconferencea leaguejablonec