Dan Petrescu neagă că ar fi înjurat-o pe Steaua: „Acolo am crescut, acolo am jucat, acolo am fost căpitan. Am făcut istorie”

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat miercuri, 25 mai 2022, ora 00:16,
Dan Petrescu
Dan Petrescu

Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a negat faptul că a înjurat clubul Steaua la petrecerea organizată de campioana României şi s-a plâns că este înjurat pentru numeroasele succese obținute.

„Am auzit şi eu de această problemă, dar în primul rând nu înţeleg ce trebuia să facem la o petrecere privată, să cântăm imnul României, să spunem poezii? Băieţii s-au descătuşat şi ei şi au cântat… Eu eram pe acolo cu ei, dar dacă se zice ceva de Steaua, eu nu pot să spun nimic, pentru că acolo am crescut, acolo am jucat, acolo am fost căpitan. Eu, în comparaţie cu marii conducători de la Steaua, am jucat şi tribuna a fost făcută pe banii luaţi pe mine, când am plecat la Foggia. Nu (n.r. – a cântat împotriva Stelei).

Nici când eram la Rapid, mă rugau să cânt şi eu nu cântam ce mă rugau. Eu nu pot să cânt împotriva lui Steaua. Eu am făcut istorie, am jucat finală de Champions League la Steaua, am crescut acolo. Am fost golgheterul României, am dat goluri importante, ce meciuri am făcut, eu pot să uit asta? Ce era să le spun, să tacă din gură când au luat campionatul? Eu, pe toate stadioanele, din minutul 1 până în minutul 90… aş da orice să fiţi în locul meu să vedeţi ce înjurături îmi iau non-stop. Înainte să fie treaba asta cu filmul. De ce n-a zis nimeni niciodată de ce e înjurat Dan Petrescu pe toate stadioanele? Eu nu ştiu. Eu iau campionate pe bandă rulantă şi lumea mă urăşte. Eu, în momentul în care ajung la Arena Naţională, mă pun pe bancă, am 10-20 de băieţi în spate, mi-a luat familia, nevestele, mama, copilul, din minutul 1 până în minutul 95. Şi asta e bine!

Ei au voie să strige ce vor împotriva mea şi echipa mea, dacă strigă ceva, nu are voie. Şi la Craiova, peste tot e la fel. Eu mi-am dat viaţa pentru ţară, am făcut istorie pentru România şi ca antrenor, şi ca jucător şi toată lumea mă înjură. De ce? Că nu am furat. De ce am scos oameni în stradă, ca să fiu înjurat? De ce am jucat 100 de meciuri la naţională? Nu le fac nimic, nu le arăt cu degetul, nu mă cert cu ei şi mă înjură non-stop. Am antrenat în Polonia, în Rusia, în China, nimeni nu a avut nimic cu mine. Am jucat fotbal în Italia, în Anglia, nimeni nu a avut… De când m-am întors în România, zici că sunt pe altă planetă. Şi mă înjură toţi! Care e motivul? M-am dus la Rapid, mă înjura Steaua, m-am dus la Steaua, mă înjura Rapid. La meciul de la Mioveni cu Rapid, ăia de la Rapid au rămas zece mii să mă înjure numai pe mine după meci!

Asta e plăcerea lor, să vină la stadion, să-l înjure pe Dan Petrescu. Şi vreţi să fiu calm, să fiu antrenor normal! Cum să fiu antrenor normal, dacă toată ţara mă înjură? trebuie să mă înţelegeţi de ce am reacţiile pe care le am! Că nu m-am dus în tribună să dau cum a dat Cantona într-un fan, nu mă duc să înjur prin tribună, nu mă duc să mă bat cu ei. (n.r. – dacă din acest motiv nu a fost la Buzău) Singurul motiv este că abia mai vorbesc şi am fost foarte răcit. Suntem într-o ţară în care nu respectăm pe nimeni. Şi la Unirea Urziceni mă înjurau şi nu înţelegeam. Bă, ce au ăştia cu mine? Îi băteam pe toţi, de aia mă înjurau. Am venit la CFR, îi bat pe toţi, iar mă înjură. Îi las să mă bată, să vezi cum mă aplaudă!

În ţara asta, nimeni nu suportă că eu câştig campionate pe bandă rulantă, nimeni, numai ăia de la Cluj, fanii lui CFR, restul, toţi, au boală pe mine. Asta este realitatea. La Voluntari este doar unul, ăla a stat tot meciul în spatele băncii şi m-a înjurat. I-am zis: <uită-te la meci, ai venit să mă înjuri pe mine sau să te uiţi la meci?> Era lipit de mine „, a spus Dan Petrescu, la Digi Sport.

Tehnicianul a mai spus că în jur 8-9 jucători vor pleca de la CFR Cluj în această vară.

„Vrem să aducem nişte jucători, pentru că opt jucători sau nouă au plecat, au terminat contractul sau vor pleca. Dacă pleacă nouă, trebuie să aducem nouă. Trebuie să căutăm jucători în două săptămâni, eu am dat o listă cu jucători, am decis cu conducerea, acum trebuie să încercăm să-i luăm. Cred că sunt vreo doi din campionatul intern. Eu îmi doresc mai mulţi din campionatul intern, dar e imposibil de luat pentru că nu avem buget. Sunt foarte mulţi jucători din România pe care mi i-aş dori. Mihai Popa (n.r. – portarul FC Voluntari) este o soluţie pentru noi, mai sunt şi altele.

Dacă CFR ajunge în Champions League, este exact cum România ar câştiga campionatul mondial. Iar dacă CFR ajunge în Europa League, e exact cum România ar fi la un mondial, aţi văzut de câte ori ne-am calificat la mondiale. Numai o minune ne duce în Champions League şi o jumătate de minune, în Europa League. Din clubul CFR, eu sunt cel mai realist, pentru că asta este realitatea bugetului”, a precizat el.

dan petrescucfr cluj