Daniel Oprița, atac subtil la adresa FRF: „Altul era rezultatul dacă jucam noi barajul cu Chindia!”. Ce spune despre promovare!

Articol de Mihai Dragomir - Publicat vineri, 24 iunie 2022, ora 20:17,
Daniel Oprița, antrenor Steaua
Daniel Oprița, antrenor Steaua

CSA Steaua a terminat play-off-ul Ligii 2 pe locul 4, care în mod normal garanta meciul de baraj pentru promovare. „Militarii” nu au avut dreptul de promovare în stagiunea recent încheiată, așa că Daniel Oprița, tehnicianul echipei, a comentat acest aspect.

Mai exact, Oprița consideră că ar fi putut câștiga barajul cu Chindia Târgoviște. De asemenea, antrenorul celor de la CSA Steaua crede că promovarea va fi posibilă la finele noului sezon de Liga 2.

„Aș fi putut fi antrenor de Liga 1 acum!”

„Din câte știu, din ce discuții am avut cu domnul comandant și cei care se ocupă de aceste lucruri, au făcut tot ce le stă în putință. Domnul comandant face tot ce poate. Nu o spun doar pentru a mă da lângă el. Am vorbit acum câteva zile, era epuziat. Dar nu e la el decizia.

Investitor privat sau schimbarea Legii Sportului? Probabil că se bazează pe ambele, nu știu care soluție este mai avansată. Nu eu mă ocup de lucrurile astea.

Și pentru mine este o frustrare, aș fi putut fi antrenor de Liga 1 acum. Îmi câștigasem dreptul să joc acel baraj, unde se putea întâmpla orice. Cum U Cluj a bătut-o pe Dinamo, așa o puteam bate și noi pe Chindia.

Ați văzut ce meci greu a avut cu Chiajna, o echipă căreia i-am fost superioară. Probabil rezultatul meciului de baraj era altul dacă jucam noi cu Chindia.

Știu că se încearcă, mai ales că mi s-a spus să iau jucători de promovare. Ăsta e un semn. Dacă nu aveau ceva detalii că se poate rezolva, nu mai băgam bani în jucători”, a declarat Oprița, pentru PlaySport Live.

Daniel Oprița așteaptă cu sufletul la gură derby-ul cu Dinamo! Citește chiar aici!

#csasteaualiga2#danieloprița