Demisie șoc la Juventus – Probleme uriașe pentru gruparea din Serie A

Articol de Dan Istratie - Publicat marți, 29 noiembrie 2022, ora 09:03,
images
images

Toţi membrii consiliului de administraţie al clubului de fotbal Juventus Torino, inclusiv preşedintele său, Andrea Agnelli, şi-au prezentat demisia, a anunţat luni gruparea din Serie A, care se confruntă cu probleme sportive, financiare şi juridice, informează AFP.

Directorul general, Maurizio Arrivabene, a fost însărcinat să rămână pe loc şi să se ocupe de problemele de zi cu zi, până la formarea unui nou consiliul, a anunţat clubul torinez într-un comunicat. Următoarea Adunare generală este programată pentru 18 ianuarie.

Juventus „va continua să colaboreze şi să coopereze cu autorităţile de supraveghere şi din sector”, a asigurat „Bătrâna Doamnă”.

Consiliul, care îi include pe Andrea Agnelli şi pe vicepreşedintele său Pavel Nedved, „a considerat că este în cel mai bun interes social” să demisioneze, „având în vedere centralitatea şi relevanţa problemelor juridice şi tehnico-contabile restante”, o aluzie la ancheta pe care justiţia italiană o desfăşoară de mai bine de un an.

Parchetul din Torino este interesat de practica, pe care Juve a multiplicat-o, a „schimburilor false” de jucători: vânzări încrucişate cu alte cluburi, fără a face schimb de bani, dar permiţând înregistrarea câştigurilor de capital în bilanţ.

Magistraţii au cuantificat aceste câştiguri de capital „fictive” la aproximativ 155 de milioane de euro între 2018 şi 2021, potrivit presei.

De asemenea, clubul, listat la bursă, ar fi ascuns investitorilor săi existenţa unor acorduri private cu jucători, printre care starul portughez Cristiano Ronaldo, pentru a putea amâna plata anumitor salarii.

Juventus a declarat luni că a „a examinat din nou obiecţiile parchetului” de la tribunalul din Torino şi a decis „să adopte metodologii contabile alternative legitime”, în ceea ce priveşte suplimentele salariale.

La aceste probleme legale se adaugă şi cele financiare: „Bătrâna Doamnă” a fost eliminată în faza grupelor Ligii Campionilor, o ieşire prematură care va duce la un deficit de aproximativ 20 de milioane de euro, potrivit site-ului Calcio e Finanza.

Clubul, în „roşu” în ultimii cinci ani, a înregistrat în sezonul trecut pierderi de 255 de milioane de euro, un deficit record în fotbalul italian.

juventus