Dinamo îşi caută antrenor! Răducioiu i-a făcut portretul robot

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 15 septembrie 2021, ora 15:11,

Dinamo îşi caută un nou antrenor după ce şefii din Ştefan cel Mare au decis să renunţe la colaborarea cu Dario Bonetti. Florin Răducioiu i-a făcut portretul robot tehnicianului care ar putea avea succes cu alb-roşiii.

Fostul atacant dinamovist crede că echipa are nevoie de un antrenor cu mare experienţă pentru a gestiona perioada dificilă din startul actualului sezon. Răducioiu crede că şefii din Ştefan cel Mare trebuie să găsească un tehnician care ştie să lucreze cu jucătorii tineri.

„E nevoie de un foarte mare psiholog. E foarte important ca echipa să întărească din punct de vedre moral, pentru că e o echipă cu moralul la pământ. Are nevoie de un adevărat lider şi am înţeles că Torje va fi liderul echipei.

Trebuie un psiholog, care să înţeleagă foarte bine ce tip de jucători are la dispoziţie și să gasească soluţiile cele mai bune, pentru a îi pune pe jucători pe postul ideal.

Mircea Rednic a antrenat de foarte multe ori Dinamo. Știe ce e acolo, știe jucătorii și ştie foarte bine să redreseze echipa în momentele dificile. Mircea Rednic ar fi ideal pentru Dinamo în momentul de faţă”, a spus Florin Răducioiu la Telekom Sport.

Mircea Rednic, Ilie Poenaru, Dario Bonetti, Vasile Miriuță sau Dusan Uhrin au fost numele luate în calcul de Iuliu Mureşan pentru înlocuirea lui Dario Bonetti.

Două victorii şi şase înfrângeri – este bilanţul lui Bonetti în ultimul său mandat la Dinamo.

 

raducioiudinamoiuliu mureșanantrenorbonettirednic