Dinu Gheorghe știe de ce Tavi Popescu și David Miculescu nu impresionează: „Au o problemă, un handicap! De aici pleacă acest prim eșec cu cei doi!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat miercuri, 21 septembrie 2022, ora 10:26,
Dinu Gheorghe
Dinu Gheorghe

FCSB a mizat puternic în acest sezon pe cele două extreme Florinel Coman și Andrei Cordea. Puștii Tavi Popescu, care impresiona sezonul trecut, și David Miculescu, adus în această vară, nu au impresionat deloc până acum.

Dinu Gheorghe, fostul oficial din Liga 1, știe motivul pentru care Tavi și Miculescu nu fac față la FCSB. Iată cum a comentat acesta.

„Acești tineri trebuie băgați cu măsură!”

„Și Miculescu, și Tavi Popvescu au o problemă, un handicap pentru ei, zic eu. Ei, în clipa de față, trebuie să își câștige locul de titular. Miculescu ar avea o șansă la Cordea.

Cordea, acum, este peste el și nu știu dacă Miculescu are tăria de caracter sau puterea mentală să treacă și să lupte pentru postul de titular. El e băgat în echipă pentru că mai sună Gigi Becali: «Ce facem cu Miculescu, de ce nu joacă?».

Apoi, dincolo, Tavi Popescu, cât a fost accidentat Coman și nu a jucat, a zburdat acolo, nu a avut niciun fel de presiune. Acum, când a venit Coman, care cât de cât a jucat mai bine, e o concurență clară și acolo.

Și nici el nu poate să facă față, zic eu, concurenței cu Coman. Și de aici pleacă acest prim eșec cu cei doi jucători tineri, foarte talentați. Acești tineri trebuie băgați cu măsură, o repriză, 30 de minute, în anumite meciuri să nu joace, așa se crește un jucător, dar așa au considerat ei”, a declarat Dinu Gheorghe, potrivit prosport.ro.

Cu doar 8 puncte în 9 etape, FCSB se află pe locul 14 în Liga 1.

liga 1fcsbdinu gheorghe