Dorinel Munteanu, mesaj războinic pentru rivalele din Liga 2: „Echipa noastră va fi într-o formă bună și va încheia bine campionatul!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat duminică, 02 octombrie 2022, ora 14:34,
Dorinel Munteanu
Dorinel Munteanu

Oțelul Galați a devenit liderul Ligii 2 după victoria de duminică. Trupa lui Dorinel Munteanu a învins Viitorul Pandurii cu 2-1.

Tehnicianul român a oferit o primă reacție după victoria muncită. Iată ce a spus „Neamțul”.

„N-am pierdut niciun joc pe teren propriu și asta dă speranțe echipei!”

„Am arătat disponibilitate la efort, am arătat unitate și am luptat până în ultimul moment. Am revenit de la 0-1… bine, am primit un gol stupid, dar sunt mândru de echipă pentru cum a reușit să revină în ultimele minute.

Tot timpul cred în victorie până la final, pentru că echipa noastră luptă până în ultimele minute ale jocului.

N-am pierdut niciun joc pe teren propriu și asta dă speranțe echipei, mie îmi dă speranțe și cred că astăzi s-a demonstrat că împreună cu publicul nostru putem să câștigăm contra tuturor echipelor.

V-am spus tot timpul că echipa noastră va fi în creștere de formă și vom atinge o formă foarte bună în luna noiembrie. Acum rămâne să faceți dumneavoastră calculele și să vedeți că echipa noastră va fi într-o formă bună și va încheia bine campionatul”, a declarat Dorinel Munteanu, după victoria cu Viitorul Pandurii.

În acest moment, Oțelul Galați este liderul Ligii 2, cu 18 puncte, în timp ce formația gorjeană se află pe locul 10 cu 12 puncte.

otelul galatidorinel munteanuliga 2