Dumitru Dragomir, investitor la Dinamo!? Ce a spus „Corleone”: „Eu și cu încă 9 inși! Fiecare 500 de mii de euro pe an!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat vineri, 30 septembrie 2022, ora 12:15,
Dumitru Dragomir
Dumitru Dragomir

Dinamo se află în Liga 2 și continuă să aibe probleme financiare. „Câinii” așteaptă implicarea unui om de afaceri potent, care să investească la club și să îl readucă în primul eșalon.

Dumitru Dragomir, fostul șef LPF, a vorbit recent despre dorința sa de a investi la Dinamo. Iată ce a spus „Corleone”.

„E de două luni discuția!”

„Am propus să intru eu și cu încă 9 inși în proiectul de la Dinamo. Să fim 10 inși și să dăm fiecare câte 500.000 de euro în fiecare an. Ne-am strâns până la urmă numai 5 inși, dar unii voiau numai în primul an să pună 500.000 de euro. E de două luni discuția, dar nu au vrut ce am spus eu.

Eu nu sunt conducător de echipe mici, sunt de echipe mari, de echipă națională, de LPF, ce fac acum, mă întorc la coada vacii?”, a declarat Dumitru Dragomir, pentru GSP.

Dinamo s-a calificat în grupele Cupei României după 1-0 contra Viitorul Pandurii. În campionat, situația nu este la fel de roz pentru echipă. „Câinii” se află pe locul 16, cu doar 6 puncte în 7 etape.

dinamoliga 2dumitru dragomir