Edi Iordănescu, criticat după prima conferinţă ca selecţioner: ,,Nu mi-a plăcut! Fii mai sceptic!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 25 ianuarie 2022, ora 21:49,

Edi Iordănescu a fost prezentat oficial la echipa naţională. Acesta a susţinut o conferinţă de presă în care în care şi-a prezentat ideile pe care le are pentru mandatul său.

Ion Crăciunescu, fost mare arbitru român, s-a declarat nemulţumit după prima conferinţă de presă de presă a tehnicianului. Acesta spune că Edi Iordănescu trebuia să fie mai sceptic în lucrurile pe care le-a susţinut.

,,Edi mi se pare un tip citit, un tip educat. Nu mi-a plăcut că a dat prea multă încredere că totul va fi bine și că va reuși.

Trebuie să fii puțin mai sceptic, dar în rest a fost impecabil. Cred în el, că altceva nu avem ce face”, a declarat Ion Crăciunescu, pentru Digisport.

Prima promisiune a lui Edi Iordănescu, în calitate de selecţioner: ,,Mă voi asigura și că băieții înțeleg”

Edi Iordănescu a preluat funcţia de selecţioner al României. Postul fusese lăsat vacant de către Mirel Rădoi la finalul lunii noiembrie.

Prezentat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, Edi Iordănescu a acordat şi primul interviu din postura de selecţioner, pentru FRF TV. Înainte de debutul la echipa naţională, fiul lui Anghel Iordănescu promite că jucătorii pe care îi va convoca, vor da totul pentru prima reprezentativă.

,,Că împreună vom da totul. Sunt foarte conștient de poziția și responsabilitatea pe care o am și mă voi asigura și că băieții înțeleg că vin și trebuie să dea totul, pentru că la mijloc este onoarea noastră, a țării.

Reprezentăm țara și e nevoie din nou să fim la cote înalte, dar asta vine în baza unui proces și în baza unei gândiri corecte și trebuie să avem încrederea corectă. Hai Romania!”, a declarat Edi Iordănescu.

Citeşte şi Răzvan Burleanu a dat cărţile pe faţă! De ce au căzut negocierile cu Ladislau Boloni

conferințăechipa nationalaion craciunescufrf