Elevii lui Reghecampf continuă să spere: „Nu depunem armele! Încă ne mai gândim la campionat”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 05 decembrie 2021, ora 17:46,
CSU Craiova
CSU Craiova

Oltenii vor juca mâine seară, de la ora 20.30, contra celor de la FC Botoșani, în runda cu numărul 18 din Liga 1!

CSU Craiova nu traversează o perioadă deloc bună în competiția internă, acolo unde are nu mai puțin de trei înfrângeri consecutive și ocupă doar poziția a 4-a în clasament, la o distanță de 20 de puncte față de liderul CFR Cluj. Cu toate acestea însă, elevii lui Reghecampf nu dezarmează și anunță că încă se gândesc la titlu, în ciuda parcursului modest din ultimele meciuri.

„Vom avea un meci greu, întâlnim o echipă bună, arţăgoasă, care pasează mult, dar noi trebuie să ne facem treaba, să intrăm concentraţi, să jucăm cu cap şi să câştigăm, fiindcă nu mai e loc de paşi greşiţi, Sper să ne revenim şi să câştigăm meciuri, nu mai vrem alte sincope, trebuie să rămânem în coasta celor două echipe din frunte. Ne-ar mulţumi pe toţi să câştigăm meciurile rămase, dar trebuie să o luăm meci cu meci, pas cu pas, primul meci fiind cel de la Botoşani şi vrem să aducem victoria acasă.

Pe toţi ne doare eşecul cu FCSB, pentru că am avut meciul în mână, am avut 1-0 şi s-a întâmplat ce s-a întâmplat, ne doare, dar trebuie să ne ne continuăm drumul. Trebuie să avem grijă şi să punem presiune pe cele două echipe din faţă. Nu depunem armele, ne mai gândim la campionat, atâta timp cât mai există şanse teroretice.  E extraordinar să jucăm cu spectatori şi în România, vedem ce se întâmplă afară, cum se joacă peste tot cu spectatori îngrămădiţi în tribune şi vrem să fie aşa şi la noi”, a spus Paul Papp, înaintea jocului cu Botoșani.

Citește și VIDEO | ÎNTREBAREA CARE L-A SCOS DIN MINȚI PE REGHECAMPF LA CONFERINȚA DE PRESĂ: ”E SUB NIVELUL MEU! O SPUN FĂRĂ JENĂ”

paul pappliga 1csu craiovarealitateadeclaratii