FIFA a actualizat clasamentul echipelor naționale! Ce loc ocupă România lui Rădoi după ultimele meciuri

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 21 octombrie 2021, ora 13:32,
ROMÂNIA
ROMÂNIA

Prima reprezentativă a României a reușit să simtă din nou gustul rezultatelor pozitive și ocupă locul secund în preliminariile Mondialului de anul viitor!

România a obținut 10 puncte din 15 posibile în ultimele partide, iar elevii lui Mirel Rădoi speră în continuare la calificarea la un Campionat Mondial, după 23 de ani de absență. Aflată pe locul doi în ierarhie, prima reprezentativă a țării mai are de jucat două partide în preliminarii, contra Islandei (11 noiembrie, acasă) și Liechtenstein-ului (14 noiembrie, deplasare).

Până atunci însă, FIFA a publicat clasamentul actualizat al echipelor naționale de fotbal la nivel mondial. România ocupă în acest moment locul 41, cu o poziție mai sus decât în luna precedentă. Totuși, tricolorii continuă să fie în cădere, asta deoarece au început anul pe locul 37 în lume.

Germania, liderul grupei din care face parte și România și care şi-a asigurat deja prezenţa la turneul final, a urcat două poziţii faţă de luna trecută şi este acum pe 12. Islanda a coborât două locuri şi se află pe 62, Macedonia de Nord se menţine pe 74, Armenia se află în continuare pe 89, în timp ce Liechtensteinul a coborât două poziţii, fiind pe 190.

Următorul clasament FIFA va fi publicat pe data de 25 noiembrie 2021.

Citește și JUCĂTORII ROMÂNIEI FAC ORICE PENTRU A-L CONVINGE PE RĂDOI SĂ RĂMÂNĂ! DEZVĂLUIRI DIN VESTIARUL TRICOLORILOR

clasament fifaechipa nationalarealitatearomania