Florin Răducioiu îi ia apărarea celui mai criticat tricolor: „Nu mulţi jucători fac asemenea acte”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat marți, 14 iunie 2022, ora 22:21,
Vlad Chiricheș
Vlad Chiricheș

Fostul mijlocaș Nicolae Dică a vorbit la superlativ despre căpitanul echipei naţionale, Vlad Chiricheș, criticat după ce a greșit la cele două goluri primite de România în meciul din Muntenegru.

Vlad Chiricheș ştie să îşi dozeze efortul, afirmă Nicolae Dică

Nicolae Dică spune despre căpitanul naționalei României că este un super-profesionist. „Fundaşii centrali sunt jucătorii care face cel mai mic efort dintr-o echipă, joacă într-un campionat puternic.

L-am antrenat şi îl cunosc foarte bine, este un super-profesionist, îşi face refacerea extraordinar după jocuri, nu ai ce să îi reproşezi şi acesta este şi motivul pentru care este la echipa naţională.

Cred că el şi-a dorit foarte mult să joace în aceste meciuri, este căpitan de echipă şi nu cred că este vreo problemă pentru el.

Numai, Doamne fereşte!, să se întâmple vreo accidentare, dar fizic el poate duce, pentru că este un jucător cu mare experienţă, un jucător inteligent, care ştie să îşi dozeze efortul”, a declarat Nicolae Dică, pentru Orange Sport.

Nu mulţi jucători fac asemenea acte”, a afirmat Florin Răducioiu despre Vlad Chiricheș

Fostul mare atacant Florin Răducoiu apreciazăp faptul că Vlad Chiricheș și-a asumat răspunderea după gafele din meciul pierdut în deplasare de România cu Muntenegru.

Nu am de gând să îl laud pentru asemenea comportament şi asemenea declaraţii de, în primul rând, un om responsabil, e un jucător important al echipei naţionale, o carieră importantă.

Se poate întâmpla la casele mari, şi jucătorii mari pot greşi, apreciez enorm ce a spus, nu mulţi jucători fac asemenea acte, ‘mea culpa’, întotdeauna l-am apreciat pe Chiricheş.

Mi-a plăcut întotdeauna de el, e adevărat că face ocazional aceste gafe pardonabile, de ce? Pentru că e penultimul apărător, în afară de portar, el este cel care face aceste greşeli care te pot costa goluri.

Dar, repet, e un jucător foarte important, e căpitanul echipei, antrenorul se bazează în continuare pe el, şi eu la fel aş fi făcut, bravo lui!”, a adăugat Florin Răducioiu.

vlad chiricheșFlorin Raducioiunicolae dicămuntenegru