FOTO | Ilie Năstase, apariție inedită la festivitatea din Ghencea! Cum s-a îmbrăcat fostul sportiv

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 08 iulie 2021, ora 13:20,
Ilie Năstase
Ilie Năstase

Evenimentul de inaugurare al noului stadion Steaua a reușit să strângă foarte multe personalități, iar fostele glorii ale „roș-albaștrilor” din anul 1986 nu au lipsit nici ele!

„Militarii” au oficializat aseară noua arenă din Ghencea, iar partida amicală contra celor de la OFL Belgrad, încheiată scor 6-0, a fost primul test cu suporteri în tribune pentru elevii lui Daniel Oprița. Marele eveniment a fost extrem de mediatizat în ultima perioadă, iar retragerea numărului purtat de Marius Lăcătuș, dar și celebrarea a 35 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni au ținut capul de afiș al serii.

O altă mare personalitate din România, Ilie Năstase, a fost și el prezent pe stadionul din Ghencea. Fostul tenismen nu avea cum să lipsească, fiind una dintre marile legende ale clubului bucureștean. Ajuns la 74 de ani, Nasty a atras toate privire prin prezența sa inedită la eveniment. Acesta a venit îmbrăcat în uniforma de general, o ținută prin care şi-a atras multe critici de-a lungul timpului.

În perioada comunistă, cei mai importanţi sportivi de la Steaua primeau grade în Armata Română. Aşa a ajuns Ilie Năstase să dețină grad militar. Până în 2008, legendarul tenismen avea gradul de colonel în Armată,  însă, pe 1 decembrie 2008, Năstase a îmbrăcat pentru prima dată uniforma de general. Preşedintele României de la acea vreme, Traian Băsescu, a decis să-l avanseze în gradul de general-maior.

Citește și MESAJ INDECENT AL LUI ILIE NĂSTASE LA ADRESA SOȚIEI SALE. ÎNCĂ O DOVADĂ CĂ PORECLA ”NASTY” I SE POTRIVEȘTE DE MINUNE

ghencearealitateasteauailie năstasetinuta ilie nastase