FOTO-VIDEO | Maradona, alături de trupa Queen, pe scena unui concert. Ce i-a spus Freddie Mercury
Articol de Vlad Ciotoran - Publicat sâmbătă, 28 noiembrie 2020, ora 14:11,
Diego Armando Maradona a fost nu doar unul dintre cei mai mari fotbaliști ai lumii, ci și foarte carismatic în afara terenului de fotbal.
Pe 8 martie 1981, trupa Queen a susținut un concert în Argentina.
„El Pibe D’Oro” avea 21 de ani și semnase, recent, cu Boca Juniors. Maradona a asistat la concert, iar celebrul solist al formației Queen, Freddie Mercury, l-a invitat pe scenă.
„Vreau să vă prezint un prieten comun. Sunt sigur că-l cunoașteți„, a spus, atunci, Mercury.
„Vreau să mulțumesc trupei Queen! M-au făcut foarte fericit!„, a fost răspunsul lui Maradona.
„Butoiașul atomic” a purtat un tricou cu drapelul Marii Britanii, iar Mercury a avut un tricou al naţionalei de fotbal a Argentinei.
Maradona a încetat din viață la 25 noiembrie, în urma unui stop cardiac.