Gigi Becali, anunțul final cu privire la Andrei Vlad: „L-am dat la Craiova”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 31 iulie 2021, ora 19:48,
Sursa foto- Profimedia Images
Sursa foto- Profimedia Images

În privința lui Andrei Vlad, Gigi Becali s-a ținut de cuvânt așa cum a spus și l-a cedat pe acesta la CSU Craiova.

Portarul de 22 de ani a venit la FCSB în 2017 de la gruparea din Bănie. Patronul vicecampioanei a declarat după eliminarea din cupele europene suferită la Erevan, în fața celor de la Shakhter Karagandy, că a vorbit cu Mihai Rotaru și i-a propus această tranzacție, fiind nemulțumit de evoluția jucătorului său, care a greșit decisiv la primul gol al kazahilor.

Gigi Becali

Acum, Gigi Becali a confirmat că l-a cedat pe Vlad la gruparea antrenată în prezent de Reghecampf. Cere în schimbul său 450.000 de euro, sumă cu care l-a adus pe goalkeeper în urmă cu patru ani din Bănie.

”L-am dat pe Vlad (n.r. Andrei) la Craiova (n.r. Universitatea). Cu cât l-am luat, cu atât l-am dat. Le-am spus să se uite în acte. Ajunge, gata!”, a declarat Gigi Becali, pentru as.ro.

FCSB va juca duminică, 1 august, de la ora 22:00, în deplasare cu UTA Arad, în etapa a treia din LIga 1, iar Dinu Todoran a evitat să precizeze dacă Andrei Vlad va fi titular sau nu.

CITEȘTE ȘI –>> OPINIA LUI DINU TODORAN CU PRIVIRE LA EVENTUALA PLECARE A LUI ANDREI VLAD: „AM AVUT O DISCUȚIE”

fcsbcraiovagigi becalirealitatealiga 1andrei vlad