Gigi Becali o dă la întors cu Andrei Vlad: „Nu oblig pe nimeni să facă ceva! Ce am spus a fost la supărare”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 01 august 2021, ora 15:57,
Gigi Becali
Gigi Becali

Situația lui Andrei Vlad a creat o imensă rumoare în vestiarul vicecampioanei, iar declarațiile făcute de Gigi Becali se schimbă de la o zi la alta.

După meciul de la Erevan, unde portarul a greșit grav la primul gol al kazahilor de la Shakhter Karagandy, care a însemnat eliminarea din cupele europene, patronul ”roș-albaștrilor” a spus că vrea să trimită înapoi la CSU Craiova, de unde a venit în 2017. I-a cerut lui Mihai Rotaru 450.000 de euro.

Însă Gigi Becali s-a lovit de refuzul lui Andrei Vlad. Acesta nu dorește să se întoarcă în Bănie și preferă un transfer în străinătate. Astfel, finanțatorul a declarat că internaționalul de tineret va rămâne la echipă, titular în poartă, și poate așa va reuși să-l dea în străinătate, chiar dacă înainte declarase că Andrei Vlad nu mai are niciun viitor la FCSB.

”Am auzit și eu că nu vrea să plece la Craiova. El vrea în străinătate. Era treaba Craiovei să-l convingă să accepte.

Vlad mai are contract cu noi, iar eu nu oblig pe nimeni să facă ceva! Va juca el, va fi titular. E portar de națională. O să apere și poate îl vând în străinătate. Ce am spus a fost la supărare”, a declarat Gigi Becali, pentru gsp.ro.

Gigi Becali
Gigi Becali

Ce spunea Gigi Becali înainte despre Andrei Vlad:

”Nu mă interesează ce face Vlad ăsta. Dacă face figuri și nu înțelege cu vorba bună e treaba lui, dar la noi el este deja istorie. Dacă nici eu nu l-am susținut și nu am tras pentru binele lui, atunci cine? I-am spus clar lui Meme că am luat o decizie față de el, iar la noi Straton o să fie numărul unu”, a declarat Gigi Becali, pentru ProSport.

CITEȘTE ȘI –>> NU MAI E CALE DE ÎNTORS PENTRU GIGI BECALI: „VLAD ÎMI DATOREAZĂ MULTE. NU MAI ARE NICIUN VIITOR LA NOI” 

liga 1realitateafcsbandrei vladgigi becali