Ilie Dumitrescu a vorbit despre cearta cu Dan Petrescu: „În viață, uiți că ai petrecut momente de genul ăsta”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat luni, 04 iulie 2022, ora 11:30,
Ilie Dumitrescu
Ilie Dumitrescu

Fostul mijlocaș român Ilie Dumitrescu și antrenorul lui CFR Cluj, Dan Petrescu, au fost colegi încă de pe vremea junioratului. „În viață, uiți că ai petrecut momente de genul ăsta”, spune Ilie Dumitrescu.

Ilie Dumitrescu și Dan Petrescu nu mai au o relație apropiată

Cei doi foști internaționați nu-și mai vorbesc, dar Ilie Dumitrescu este de părere că lucrurile vor intra, din nou, pe făgașul normal.

Noi aveam un grup, eu, Hagi, Popescu, Petrescu. Am fost împreună la copii și juniori, mâncam câte o eugenie, împărțeam câte un sirop de 1 leu, de 60, 70 de bani.

Îi dădeam lui jumătate, pe cealaltă o luam eu. Dar, în viață, câteodată, uiți că ai petrecut momente de genul ăsta.

O relație de respect a rămas, dar nu ne dăm mesaje și nu ne mai vorbim și gata! Baftă, sănătate! Sunt convins că dacă mă văd cu el, el se face că uită, eu mă fac că uit și vorbim. Dar, asta e viața”, a declarat Ilie Dumitrescu, la Digi Sport Special.

Jucătorii lui Dan Petrescu respectă planul atunci când pierd mingea, spune Ilie Dumitrescu

Ilie Dumitrescu i-a luat apărarea lui Dan Petrescu, deși nu-și mai vorbesc. „Cred că este etichetat greșit Petrescu cu chestia asta (n.r. – că ar fi un antrenor defensiv). Nu sunt prieten cu el, nu mai vorbim de ceva timp, dar este catalogat greșit.

De ce spun lucrul ăsta? El merge pe chestia asta, să creeze siguranță defensivă, densitate. Eu sunt convins că el lucrează și la faza ofensivă.

Dacă analizați fazele meciurilor din campionatul României, veți vedea că singurul antrenor care- i face pe jucători să respecte planul tactic atunci când se pierde mingea este cel de la CFR”, explica Ilie Dumitrescu la jumătatea lunii iunie.

ilie dumitrescudan petrescu