Ilie Năstase la 75 de ani: ,,Dacă ar fi să iau totul de la capăt, aş face la fel”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 19 iulie 2021, ora 10:29,
Ilie Năstase
Ilie Năstase

Ilie Năstase împlineşte astăzi vârsta de 75 de ani, timp în care a cunoscut faima şi succesul în tenis, dar şi în afara acestuia.

Fostul mare tenismen spune că dacă i s-ar da şansa să o ia de la capăt, ar face aceleaşi lucruri care l-au definit până acum în această viaţă.

Acum, fostul sportiv spune că la vârsta sa cel mai important lucru este să fie sănătos. Acesta va petrece ziua de naştere la mare.

ilie-nastase

,,Da, dacă ar fi să iau totul de la capăt aș lua-o la fel. Am fost numărul unu ATP, am copii frumoși, e minunat. Chiar dacă am regrete, eu știu că regretele nu se spun. 

Nu știu dacă acești ani au trecut repede sau nu. Dar m-am bucurat și continui să mă bucur de fiecare clipă în parte. Sunt unii care nici măcar nu au ajuns la vârstă mea.

Cum m-aș vedea peste zece ani, ca bunic? Nu știu! Chiar nu știu. Fata mea are 18 ani… Vom vedea… Aș avea ce să le povestesc nepoților. Important e să fiu sănătos. Pe dinafară sunt sănătos (râde) Pe dinăuntru nu știu cum sunt că nu m-am consultat. Voi petrece ziua de naștere alături de câțiva prieteni, la Costinești, la invitația bunului meu prieten, Nicușor Năstase.”, a declarat fostul număr 1 ATP, pentru ProSport.

Introdus în Hall of Fame-ul tenisului în 1991, Ilie Năstase este primul jucător european care a ajuns la peste 1 milion de dolari câştigaţi din premii, dar şi primul tenismen care a cucerit trofeul de la Roland Garros fără să piardă vreun set.

Ilie Năstase a fost numărul 1 ATP în perioada 23 august 1973 – 2 iunie 1974.

CITEȘTE ȘI ILIE NĂSTASE, DESPRE MOȘTENITORI ȘI AVERE: „VĂ SPUN EU CĂ MAI TRĂIESC MULT ȘI BINE”

tenisilie năstaserealitateaatpzi de nastere