Ironii din partea dinamoviştilor la adresa FCSB-ului! Cum au sărbătorit ,,Minunea de la Erevan”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 30 iulie 2021, ora 15:28,
Fanii lui Dinamo
Fanii lui Dinamo

FCSB a fost eliminată din Conference League, de către kazahii de la Şahtior Karagandy, în urma loviturilor de departajare, scor 4-5.

După această contraperformanţă, coeficientul echipei patronate de către Gigi Becali va avea de suferit în sezonul viitor. Dăcă până acum a avut cel mai bun coeficient al unei echipe din Liga 1, după patru ani fără Europa, FCSB va avea de suferit la acest capitol, începând cu sezonul 2022/2023. Potrivit clasamentului ultimilor cinci ani, FCSB a avut un coeficient de 17.500, însă totul o va lua în jos de la anul, pentru că echipa lui Gigi Becali va avea un coeficient pe jumătate redus, mai exact de 8.500.

Andrei Cordea, FCSB
Andrei Cordea, FCSB

După eşecul din Europa al rivalilor, cei de la Dinamo au reacţionat. Suporterii din Peluza Cătălin Hîldan anunţă că în timpul ,,Minunii de la Erevan” au vândut 3.000 de bilete online.

,,În 2013, înaintea unui meci cu Celtic Glasgow, clubul Shakthar Karagany a sacrificat o oaie, aceasta fiind o veche tradiție în Kazahstan. UEFA a reacționat foarte dur și a amenințat că vor sancționa clubul dacă vor mai fi sacrificate oi.

Au comis-o din nou și suntem curioși ce va spune UEFA. Noi avem un alt ritual. Nu cu oi, ci cu lei. Înainte de fiecare meci, sacrificăm 10-20 de lei și cumpărăm bilete pentru a susține Dinamo.

«Câinii» au luat cu asalt platforma www.bilete.ro pentru a sărbători «Minunea de la Erevan» și în două ore s-au dat aproape 3.000 de bilete. Haideți să continuăm sărbătoarea! Regula este aceasta: punem niște bilete la comentarii și adăugăm un mesaj pentru MM sau pentru eroul de la Erevan, marea vedetă a fotbalului european, Tattybayev. Nu că ne bucurăm de răul altora, dar prea ne doreau dispariția.”, apare în comunicatul celor de la PCH.

Citeşte şi UN FOSTUL INTERNAȚIONAL DEZVĂLUIE SUMA PENTRU CARE MORUȚAN PLEACĂ DE LA FCSB: „GIGI AR ACCEPTA ȘI BANII ĂȘTIA!”

conference leaguecupele europeneironiidinamoddbfcsb