Istvan Kovacs, declarații înaintea finalei Conference League, AS Roma – Feyenoord: “Mă motivează atmosfera meciurilor mari”

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat miercuri, 25 mai 2022, ora 16:11,
Istvan Kovacs. Foto: frf.ro
Istvan Kovacs. Foto: frf.ro

Site-ul UEFA i-a dedicat un articol special arbitrului Istvan Kovacs, aflat în faţa primei sale finale de cupă europeană, UEFA Conference League, Roma – Feyenoord, astăzi, de la ora 22:00.

„Sunt foarte fericit, mă simt onorat pentru încrederea pe care UEFA mi-a acordat-o. Şi, în acelaşi timp, privilegiat să fiu arbitrul primei finale UEFA Conference League din istorie”, a declarat Istvan Kovacs, potrivit frf.ro. El a făcut referire şi la nominalizarea sa pe lista arbitrilor de la CM 2022 din Qatar: „Este visul oricărui arbitru să ajungă la un Campionat European sau Mondial. E un sentiment special, ca un vis îndeplinit. Şi mă motivează enorm de mult”.

La finala Conference League, Kovacs va face echipă cu asistenţii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene. „Lucrăm împreună deja de câţiva ani, ne cunoaştem foarte bine şi ştim deja ce simţim şi gândim fără să ne spunem. Sunt mândru de echipa mea în care fiecare are încredere maximă în ceilalţi”.

Istvan Kovacs a povestit pentru site-ul UEFA parcursul său, inclusiv un episod din timpul EURO ’96. Uitându-se la meciuri alături de tatăl său, tânărul Kovacs anticipa deciziile arbitrului din teren. „Tatăl meu m-a întrebat: «Cum de ştii lucrurile astea? ». Pur şi simplu le văd! Apoi mi-a spus: «Când împlineşti 15 ani, vei putea începe cursurile de arbitraj, aşa că trebuie să mergi pe această cale!»”.

„Am jucat fotbal, mi-am dorit să ajung un jucător de top, la fel ca orice copil pasionat de acest sport. Eram un mijlocaş ofensiv, îmi plăcea să marchez goluri şi am ajuns până la nivelul diviziei a treia. Dar, apoi, am realizat că nu voi putea ajunge un superstar, aşa că m-am concentrat pe cariera în arbitraj”, a mai spus Kovacs.

Acesta îl consideră pe Sandor Puhl o inspiraţie pentru cariera sa. „A fost unul dintre cei mai buni arbitri din lume, a condus o finală de Mondial [în 1994] şi o finală de Liga Campionilor [în 1997]. Datorită lui am devenit arbitru”.

La 19 ani, Kovacs arbitra în Liga 3, la 22 de ani a fost promovat în prima ligă, primind, în 2007, delegare la Supercupa României dintre Dinamo şi Rapid. „Chiar dacă pe teren se aflau jucători mai vârstă ca mine, acest lucru nu m-a deranjat, am vrut doar să am o prestaţie bună”.

Din 2010 a devenit arbitru internaţional, iar în prezent se află în categoria arbitrilor Elite. „Pe mine mă motivează atmosfera de meciuri mari, trebuie să fii puternic pentru astfel de momente”, a spus Kovacs, care a încheiat cu mesajul: „Mulţumesc Federaţiei Române de Fotbal şi Comisiei Centrale a Arbitrilor conduse de Kyros Vassaras pentru întreaga susţinere de-a lungul timpului”.

uefaconference leagueistvan kovacs