Leo Strizu, reacție sinceră după FCSB – Farul: „Efectiv nu mai aveam niciun fel de sentiment!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat luni, 30 ianuarie 2023, ora 08:40,
Leonard Strizu
Leonard Strizu

FCSB a pierdut incredibil partida cu Farul Constanța (2-3), deși era sigură că va obține toate cele 3 puncte după fluierul final. Leo Strizu, antrenorul cu licență PRO de pe banca bucureștenilor, a reacționat după meci.

Mai exact, Strizu a apreciat mai mult efortul și exprimarea adversarilor decât cea a propriilor elevi. Iată ce a spus tehnicianul.

„Efectiv nu mai aveam niciun fel de sentiment!”

Cred că şi-au dorit mult mai mult decât noi, au fost mai clari în faţa porţii. Cu toate că şi noi am avut ocazii foarte mari. Din nefericire, cei care au terminat victorioşi au fost cei de la Farul. Trebuie să uităm acest meci cât mai repede.

Efectiv nu mai aveam niciun fel de sentiment. Mă repet, mult mai clari au fost jucătorii Farului decât jucătorii noştri.

Am jucat, am avut ocazii. În fotbal dacă nu înscrii, e greu. E un joc până la urmă. Nu e o atmosferă foarte bună, toată lumea e supărată. Nu avem ce să facem. Trebuie să ne mobilizăm şi să încercăm să spălăm această ruşine.

În momentul de faţă, nu putem să aruncăm vina pe arbitraj. Cred că am crezut prea mult în victorie la 2-1. Ne-a demoralizat şi golul trei, cel care a fost anulat. Am crezut că s-a terminat meciul la 2-1”, a spus Leo Strizu, la conferința de presă.

leo strizufcsb