Manuel Neuer a revenit la antrenamentele Germaniei, cu 6 zile înaintea debutului la CM

Articol de Gabriel Ion - Publicat marți, 09 iunie 2026, ora 19:30,
Manuel Neuer
Manuel Neuer

Portarul Manuel Neuer a revenit la antrenamentele selecționatei Germaniei, începându-și pregătirile finale pentru Cupa Mondială de fotbal 2026, în tabăra de bază a Mannschaft-ului din America de Nord.

Neuer este campion mondial în 2014

Indisponibil timp de trei săptămâni din cauza unei accidentări la gambă stângă, Neuer s-a alăturat echipei cu ocazia singurului antrenament deschis publicului, desfășurat luni seara la Chicago, în fața a 3.000 de fani.

Neuer a etalat o formă fizică bună în timp ce a efectuat diverse exerciții alături de ceilalți doi portari din lotul german, Oliver Baumann și Alexander Nubel, precum și cu antrenorul de portari Jonas Urbig.

Cupa Mondială din Statele Unite, Mexic și Canada va începe joi, în timp ce Germania va disputa primul său meci duminică, împotriva Curacao, celelalte adversare din grupa sa fiind Cote d’Ivoire și Ecuador.

Neuer, câștigător al titlului mondial în 2014, s-a retras de la echipa națională în 2024. El a fost rechemat acum, dar a ratat ultimele meciuri de pregătire, cu Finlanda (31 mai, la Mainz) și SUA (sâmbătă, la Chicago).

Selecționerul Julian Nagelsmann l-a ales pe portarul în vârstă de 40 de ani al echipei Bayern Munchen ca prima sa opțiune pentru Cupa Mondială, lâudându-i ‘aura’ și spunând că Neuer ‘a experimentat totul’ în lunga sa carieră.

Nagelsmann a spus că nu este îngrijorat de faptul că Neuer nu va avea niciun meci de pregătire înaintea turneului final și consideră partida împotriva ousiderilor din Curacao drept statul ideal pentru goalkeeper-ul său numărul unu.

‘Dacă aș avea un portar de 22 de ani, aș avea probleme mai mari cu această situație. Dar Manuel a avut atât de multe meciuri și atâtea momente la antrenamente. Nu are nevoie de multe teste pentru a intra în ritmul său’, a spus selecționerul german.

Nagelsmann i-a avut la dispoziție pe toți jucătorii din lotul său la această sesiune de 45 de minute, inclusiv pe mijlocașul Assan Ouedraogo, care a sosit și el luni în cantonamentul Mannschaft, ca înlocuitor de ultimă oră pentru pentru accidentatul Lennart Karl.