Marius Alexe știe de ce nu a rămas Dinamo în Liga 1! ”Le-a lipsit asta!”

Articol de Mihai Popescu - Publicat sâmbătă, 25 iunie 2022, ora 11:40,
Dinamo
Dinamo

Dinamo a retrogradat în Liga 2, după ce a pierdut barajul cu U Cluj! Fostul jucător din Ștefan cel Mare, Marius Alexe, consideră că jucătorii din Ștefan cel Mare nu au avut destulă dăruire în meciul cu echipa din Cluj,

”Le-a lipsit asta!”

”În acel baraj, cred că aveau nevoie de mai mult entuziasm, de mai multă dorință, de mai multă încredere, pentru că eu cred că asta le-a lipsit. Fotbaliști erau, calitate aveau, însă iată că nu doar calitatea fotbalistică duce la un rezultat bun.

Știu doar ce apare în media, nu prea am mai păstrat legătura cu foștii colegi pentru că sunt puțini, iar acum, sunt mulți jucători tineri. Situația este așa, într-o incertitudine, nimeni nu știe ceea ce o să vină în săptămânile următoare.

Cred că e mai mult decât dramatică situația, toți dinamoviștii am copilărit, am crescut și am evoluat la Dinamo. Încă nu ne vine să credem ceea ce se întâmplă acum, cum a ajuns clubul atât fotbalistic, cât și economic, cred că este greu.

Ce o să fie pe viitor, chiar nu îmi dau seama, pentru că dacă stăm și ne gândim să luam jucătorii de la echipa a doua, la echipa a doua sunt mulți jucători tineri. Au retrogradat din Liga a 3-a în Liga a 4-a, să te gândești că fac față doar ei, nefiind ajutați de jucători cu experiență, este imposibil și ar fi doar vorba că Dinamo se va bate la promovare anul viitor”, a spus Marius Alexe, pentru Orange Sport.

Dinamo-Liga 1-Liga 2-Marius Alexe