Mihai Popescu, detalii din culise despre transferul la FCSB
Mihai Popescu a făcut dezvăluiri despre transferul la FCSB. Fundaşul a semnat cu campioana României în ultimele zile de mercato.
Mihai Popescu a spus că, la un moment dat, transferul său a intrat în impas. Actualul fundaş al campioanei a spus că negocierile cu Gigi Becali au fost scurte.
Mihai Popescu, dezvăluiri despre transferul la FCSB
„Am ştiut despre acest transfer în vară, după am ştiut că a căzut la un moment dat sau a intrat în impas. Am fost surprins oarecum de revenirea ofertei şi, până la urma, mă bucur că s-a făcut acest transfer. Mă bucur că sunt aici şi sunt gata să dau drumul la treaba.
Negocierile au fost scurte. Am dicutat puţin cu domnul Becali şi, după ultimul meci, am venit la Bucureşti şi asta a fost. Cu nea Gigi mă ştiam oarecum, doar că n-am avut niciodată o discuţie faţă în faţă. Un om care ştie ce vrea, care vrea să facă performanţă în ţară şi în Europa. Mă bucur că s a gândit la mine”, a spus Mihai Popescu, conform orangesport.ro.