Mustață revine cu noi detalii despre cumpărarea FCSB-ului: „Vom merge la negocieri cu domnul Becali”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 27 noiembrie 2021, ora 13:52,
Gigi Becali VS Gheorghe Mustață
Gigi Becali VS Gheorghe Mustață

Gheorghe Mustață a oferit noi amănunte cu privire la procesul suporterilor de cumpărare a clubului FCSB de la Gigi Becali.

Acesta a confirmat că în spatele tranzacției este un investitor foarte potent financiar, dar nu a vrut să-i divulge numele.

De asemenea, liderul galeriei ”roș-albaștrilor” a precizat că patronul de 63 de ani refuză să elibereze un act oficial prin care să cedeze clubul bucureștean pentru suma de 10 milioane de euro.

În cazul în care Gigi Becali ar da un răspuns afirmativ la scrisoarea oficială pe care a primit-o, atunci respectivul investitor este pregătit să vină la negocieri. Cei doi vor trebui să respecte și o clauză în valoare de două milioane de euro stipulată în respectivul document.

De asemenea, Mustață a explicat și ce vor cumpăra de la clubul patronat în acest moment de Gigi Becali.

”E vorba de un investitor, cu avocați în spate, care vrea să vină și să cumpere. Vrem să știm ce cumpărăm. Când vom avea acel document, vom merge la negocieri cu domnul Becali. Vor pune o clauză prin care se vor obliga să achite banii conveniți într-un termen de 30 de zile.

Dacă nu vor achita acești bani, atunci ei se vor obliga să achite suma de două milioane de euro. La fel, și domnul Becali va trebui să achite tot două milioane de euro dacă nu va mai dori să vândă între timp.

Apoi, în timp și noi, suporterii, vrem să intrăm în normalitate și să devenim acționari. Dar, mai sunt și alte persoane care doresc să sponsorizeze. Am făcut o hârtie care nu este în batjocură, dar oamenii nu cred că Becali va vinde mașina de bani.

CITEȘTE ȘI –>> GIGI BECALI NU AR CEDA FCSB UNUI MEMBRU AL FAMILIEI: ,,N-AM FĂCUT AŞA CEVA NICI CÂND AM FOST ÎNCHIS”

Dacă nu avem hârtii, avem o problemă. Abia apoi vom putea demara discuțiile. Putem demonstra că avem banii, dar ne putem trezi că domnul Becali spune că nu mai vrea. Și atunci, ce facem? De aceea am trimis acea scrisoare.

Știți că Steaua s-a mai vândut de 20 ori? De fapt, nu s-a vândut pentru că Gigi Becali s-a sucit în ultimul moment… Nu se poate vorbi la telefon cu Gigi Becali, că el dacă aude un nume nu mai vinde apoi! E imprevizibil… Ăsta a fost și motivul cu care nu poate vorbi la telefon cu el, e nevoie de un act cu ce vinde.

Vrem societatea, locul din Liga 1, continuitatea, coeficientul UEFA, palmaresul, toate preluate de la AFC Steaua. Nu pot divulga numele celui care vrea să cumpere echipa, dar este un om cu mare potențial financiar”, a declarat Mustață, la Digi Sport.

CITEȘTE ȘI –>> GIGI BECALI, IRONIC LA ADRESA SUPORTERILOR: ,,ŞI EU VREAU SĂ CUMPĂR REAL MADRID! NU ÎI BAG ÎN SEAMĂ”

fcsbrealitateagigi becaliinvestitorgheorghe mustață