Noutăți despre noul stadion Dinamo: „Directorul CNI a confirmat”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 08 decembrie 2021, ora 00:01,
Stadion nou Dinamo
Stadion nou Dinamo

Visul suporterilor dinamoviști de a avea un nou stadion pentru echipa favorită prinde contur, mai ales după ultimul anunț al acestora.

Prin intermediul unei platforme de socializare, fanii din programul DDB au anunțat că Adrian Cefalan, directorul Companiei Naționale de Investiții, și-a pus semnătura peste contractul pentru locația viitoarei arene. Aceasta ar urma să fie în locul vechiului stadion din Șoseaua ”Ștefan cel Mare” și nu în zona velodromului, așa cum era prevăzut inițial.

”Într-o declarație dată în această seară, dl. Adrian Cefalan – Director Investiții al Companiei Naționale de Investiții – a confirmat că a fost depășit obstacolul birocratic anunțat luna trecută (rezilierea contractului semnat cu CS Dinamo pentru vechiul amplasament – Velodrom), semnându-se deja contractul pentru locația stadionului central.

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | NOUL STADION, SINGURA SALVARE A LUI DINAMO? „ABIA ATUNCI OAMENII CU BANI VOR VENI ALĂTURI DE CLUB”

Totodată, este aproape finalizată documentația preliminară de studiu de prefezabilitate și fezabilitate (numărul de locuri fiind cel mai important detaliu), urmând ca în curând să fie licitat și semnat contractul în acest sens pentru predarea acestora de către proiectanții și arhitecții care le vor întocmi (2-3 luni până la predare termen estimativ), apoi beneficiarul CS Dinamo va aviza forma/capacitatea/designul final!”, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook ”Noul stadion Dinamo”.

CITEȘTE ȘI –>> VEŞTI BUNE PENTRU DINAMOVIŞTI: ,,SUNTEM ÎN LINIE DREAPTĂ CU STADIONUL”

stadion Dinamorealitateastefan cel mareadrian cefalandinamo