O nouă tragedie în fotbalul românesc! Un fotbalist de 19 ani s-a înecat după ce a sărit de pe hidrobicicletă

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 20 iunie 2021, ora 15:39,
Foto: Aradon.ro / ISU Arad
Foto: Aradon.ro / ISU Arad

Ziua și tragedia în sfera fotbalistică din țară. De data aceasta, cel care a încetat din viață este un tânăr în vârstă de doar 19 ani, după ce s-a înecat într-un lac.

Episodul nefericit a avut loc în lacul Ghioroc, acolo unde băiatul și alți prieteni ai acestuia se aflau la plimbare cu hidrobicicletele. Însă un apel la 112 a alarmat autoritățile din zonă, după ce tânărul, pe numele său Dănuț Radu, a fost dat dispărut, în momentul în care s-a hotărât să sară în apă alături de prietenii săi.

sursa foto: sportarad.ro

Imediat la fața locului au ajuns echipajele de salvare, formate din scafandrii, dar și echipaje ale SMURD-ului și ambulanța, iar după aproximativ 2 ore de căutări, trupul băiatului a fost găsit. Scafandrii ISU au recuperat cadavrul care se afla la 5 metri de mal, la o adâncime de 6-7 metri.

CITEȘTE ȘI –>> DEZVĂLUIRI DE ULTIM MOMENT DESPRE CAZUL LUI MARADONA! AVOCAT: „DIEGO A FOST OMORÂT”

Dănuț Radu era un tânăr jucător, cu mare potențial și cu foarte mult bun simț, așa cum îl descriu foștii antrenori și colegi. Născut în 2001, acesta a început fotbalul la UTA sub comanda lui Leontin Pința, după care a trecut în curtea clubului Gloria unde a încăput pe mâna lui Flavius Moisă. În 2017, Moisă l-a luat cu el la CS Dorobanți și apoi la Frontiera Curtici.

sursa foto: sportarad.ro

„Sunt la un turneu cu copiii de la Viitorul în Muntenegru, iar de aseară, de când mama sa m-a anunțat că Dănuț nu mai este, doar chipul său îmi vine în minte mereu. Poate a fost cel mai cuminte și de bun simț băiat pe care l-am antrenat vreodată. Nu cred că a greșit cu ceva, cuiva. Nu știu ce s-a putut întâmpla, cu siguranță este o mare pierdere în primul rând din punct de vedere uman, dar și fotbalistic. Cred totuși că, cariera lui ar fi putut merge în sus dacă nu ar fi avut acea accidentare gravă la genunchi și a trebuit să fie operat. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace și sincere condoleanțe familiei sale!”, a declarat Flavius Moisă, cel care l-a antrenat timp de 5 ani pe regretatul fotbalist arădean, conform sportarad.ro.

CITEȘTE ȘI –>> DOLIU ÎN FOTBAL. UN FOST MARE FOTBALIST A ÎNCETAT DIN VIAȚĂ!

realitateatragedieuta araddanut radudeces