Paulo Vinicius a ajuns la Bucureşti şi este aşteptat să semneze cu FCSB

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 26 iulie 2021, ora 16:41,
Paulo Vinicius/Sursa foto: Digisport
Paulo Vinicius/Sursa foto: Digisport

Gigi Becali, patronul lui FCSB, vrea să-şi facă o echipă de vis, iar pentru asta a decis să-l aducă la echipa sa pe Paulo Vinicius, fotbalist care a câştigat 4 campionate la rând cu CFR.

După ce a fost anunţat ca şi transferat de Gigi Becali, Paulo Vinicius a ajuns în această după-amiază la Bucureşti pentru a face vizita medicală şi a semna un contract valabil pe un sezon cu FCSB.

În urma acestei înţelegeri, Paulo Vinicius ar urma să încaseze la FCSB un salariu lunar de 15.000 de euro. Fundaşul brazilian era liber de contract, după ce nu şi-a mai prelungit înţelegerea cu CFR Cluj.

Paulo Vinicius/Sursa foto: Profimedia Images

,,În proporție de 90% e rezolvată. Acum, trebuie să vină să facă vizita medicală și după vom vedea restul detaliilor, dar în proporție de 90% s-au înțeles, a semnat un contract prin e-mail și rămâne doar să facă vizita medicală. Au fost două oferte, una din Portugalia, una din România. Era acasă, cu familia, în Brazilia. A fost în vacanță și s-a antrenat cu o echipă din Brazilia. 

Am vorbit vreo două săptămâni după ce a ajuns el în Brazilia. A mai fost o discuție, dar nu a fost nimic concret și, în ultima perioadă, s-a concretizat. E un jucător cu atâta experiență, cu atâtea meciuri în Europa, vă dați seama, e un jucător care poate să ajute.”, a declarat şi agentul Florin Vulturar, prezent la aeroport.

Citeşte şi MESAJUL TRANSMIS LUI VINICIUS DIN PARTEA UNUI FOST FUNDAȘ AL CFR-ULUI: „LA FCSB VA FI EXPUS”

viniciusrealitatealiga 1florin vulturarfcsb