Primul mesaj al lui Christian Eriksen, după ce s-a prăbușit pe teren în timpul amicalului cu Ucraina

Fotbalistul danez Christian Eriksen, care poartă un stimulator cardiac de când s-a prăbușit pe teren în timpul unui meci la EURO 2020, i-a asigurat pe toți, luni, că este ‘bine’ și că s-a întors acasă, după ce a căzut din nou.
El are implantat un defibrilator în corp care trebuie să se activeze în astfel de cazuri
‘Sunt bine și sunt acasă cu familia mea. Vreau să liniștesc pe toată lumea: această situație a fost diferită de cea din 2021’, a scris jucătorul în vârstă de 34 de ani pe contul său de Instagram.
El a explicat faptul că șocul de la defibrilatorul său subcutanat a avut un ‘impact considerabil’ asupra lui, dar că dispozitivul a funcționat exact așa cum a fost conceput pentru a-l ‘proteja’.
‘Deocamdată, mă concentrez pe recuperarea mea, pe petrecerea timpului cu familia, pe plecările în vacanță și pe jocul de fotbal cu copiii mei’, a adăugat mijlocașul danez.
Anterior, Federația daneză de fotbal anunțase că jucătorul ‘se simte bine’ și ar trebui să fie externat din spital ‘în curând’.
‘Am vorbit cu Christian în această dimineață (luni, n.r.) și se simte bine. Este alături de familia sa și are o dispoziție bună. Ne așteptăm să primească în curând permisiunea de a pleca și de a se întoarce acasă’, a declarat medicul echipei, Morten Boesen, citat într-un comunicat DBU publicat pe rețelele de socializare.
Nu au fost publicate informații cu privire la natura bolii jucătorului sau la impactul acesteia asupra carierei sale.
‘Avem grijă de jucători și de staff și rămânem în contact regulat cu aceștia’, a adăugat Boesen.
La 34 de ani, Eriksen a căzut pe teren în min. 64 al partidei, la scorul de 2-1 pentru Danemarca, la fel cum s-a întâmplat și la EURO în 2021. El a părăsit terenul pe picioare și a fost evacuat conștient la Spitalul Universitar din Odense.