Reacția lui Andrei Nicolescu, după victoria lui Dinamo cu Petrolul: ”Nu construim cu viteza pe care și-ar dori-o alții!”
Dinamo a câștigat, duminică seara, într-un meci jucat în deplasare, scor 1-0, contra celor de la Petrolul Ploieşti,
Partida a contat pentru etapa a 17-a din Superligă.
La finalul meciului, Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, a oferit mai multe declarații. El și-a început discursul cu o remarcă neașteptată și i-a felicitat pe cei de la FCSB pentru transferul Lukas Zima.
Portarul a făcut o partida bună contra ”Câinilor”.
”O victorie foarte importantă pentru bătălia noastră. Vreau să felicit portarul advers, de fapt pe FCSB, care a făcut un transfer extraordinar.
E extraordinar că ce vrem să contruim anul acesta e realizabil. Va fi foarte greu. (n.r. despre portarul Roșca) Extraordinar copil. Sunt mândru de ce am făcut în vară cu transferul lui.
Nu are rost să ne legăm de mici chestii legate de fairplay. E treaba Comisiilor. Meciul s-a desfășurat într-o atmosferă de derby.
Negociem (n.r. cu Zeljko Kopic). Mister este în situația asta, sunt și alți jucători. Când vor fi finalizate negocierile, veți fi primii care vor afla.
Nu construim cu viteza pe care și-ar dori-o alții. Încercăm să fim bine. Suntem în parametrii pe care ni i-am setat. E un proces.
Mai avem lucruri de îmbunătățit. Am avut momente când una dintre echipele campionatului ne-a arătat că ne este superioară”, a spus Andrei Nicolescu, la finalul meciului.
Dinamo este pe locul 3, cu 28 de puncte acumulate.
Petrolul ocupă locul 5, cu 26 de puncte.