Reacția lui Valeriu Iftime după eșecul cu FCSB: „Sunt fericit, sunt mulțumit!” – Ce a spus patronul echipei moldave!

Articol de Mihai Dragomir - Publicat joi, 01 decembrie 2022, ora 22:36,
Valeriu Iftime
Valeriu Iftime

FC Botoșani a fost învinsă de FCSB în meciul restant (2-3). Valeriu Iftime, patronul echipei moldave, a oferit o primă reacție după eșecul contra bucureștenilor.

Mai exact, Iftime a apreciat efortul depus de fotbaliștii săi, așa că i-a felicitat. Iată ce a transmis omul cu banii de la FC Botoșani.

„Eu spun că a fost un meci frumos, un meci spectaculos!”

„A fost o partidă spectaculoasă. În seara asta au fost mai buni decât noi. Poate au fost și norocoși la gol, au avut ocazii multe.Avem o echipă spectaculoasă la Botoșani, cu ceea ce au facut Alin Bejan și cu Mihai Ciobanu am jucat bine, am fost entuziasti. Fotbalul e făcut să câștige cineva.

Am dat două goluri frumoase, am avut două ocazii bune. Sunt fericit, sunt mulțumit. Vreau să îl felicit pe Edjouma că nu s-a bucurat la gol. Eu spun că a fost un meci frumos, un meci spectaculos. Au fost oameni lângă mine care au plecat acasă mulțumiți. În seara asta sunt nefericit că am luat bataie, dar faptul că am jucat fotbal mă bucură. 

Mă uitam la Dican, extraordinar pe postul pe care îl joacă acum. Au fost puțini mai agresivi. Steaua pierde greu de acum încolo, eu așa cred. 

E prima dată în campionatul ăsta când am jucat fotbal. Asta înseamnă că se vede mâna lui Alin Bejan și a echipei lui.

Nu cred că playoff-ul mai este pentru noi un obiectiv. Contează pentru noi să avem o echipă bună, să vedem în iarnă ce modificări facem și să luptăm ca să rămânem în Liga 1, ca să ne pregătim pentru anul viitor”, a declarat Valeriu Iftime, după eșecul cu FCSB.

fc botosanivaleriu iftime