Record după record! Românul Iulian Rotariu, gata să alerge 270 de km, fără oprire, la Cercul Polar

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 09 decembrie 2021, ora 12:26,
Iulian Rotariu, sursa foto- Realitatea de Botoșani
Iulian Rotariu, sursa foto- Realitatea de Botoșani

În vârstă de 46 de ani, Iulian Rotariu este pregătit să își depășească limitele, asta după ce a reușit să alerge nu mai puțin de 250 de km, în Antarctica, în cinci zile!

Românul este gata să participe la întrecerea de la Cercul Polar, având de parcurs o distanță mai mare, dar într-o singură etapă, care să nu depășească patru zile. În perioada 24 – 28 ianuarie 2022, pompierul botoșănean va reprezenta România la ultramaratonul  NOMAD din Laponia Finlandeză, notează Realitatea de Botoșani.

Rotariu va lua parte alături de alți 17 dintre cei mai puternici ultramaratoniști din lume, înscriși în competiție, are de alergat 270 de kilometri, non-stop, cursa fiind organizată de Canal Aventure. Va înfrunta temperaturi de minus 30 – 40 de grade, beneficiind de lumina zilei doar patru din 24 de ore.

Mai mult de atât, participanții vor trebui să-şi poarte echipamentul şi hrana într-un rucsac, care nu trebuie să depășească 15 kilograme. Pe traseu, concurenții pot opri în corturile ridicate de organizatori pentru a mânca și a-și trage sufletul.

În ultimii doi ani, Iulian Rotariu a câștigat toate cele patru curse extreme organizate de Canal Aventure, în Australia (522 km – șapte etape), Mozambic (220 km – cinci etape), Vietnam (160 km în patru etape) și Bolivia (220km – în șase etape).

Cu toate acestea, Rotariu nu este legitimat la vreun club și nici nu este sportiv de performanță. Pompier de meserie, acesta a început să alerge în urmă cu aproape 12 ani, când a ajuns la spital cu fiul său şi, pentru a-şi consuma stresul, a început să alerge în jurul spitalului. Ulterior, el a început să participe la concursurile organizate de Ministerul Afacerilor Interne, reprezentând Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoşani.

Citește și ALIMENTELE PERMISE ÎNAINTE ȘI DUPĂ MERSUL LA SALĂ: EFECT GARANTAT DE TONIFIERE. GREȘEALA CARE TE ÎMPIEDICĂ SĂ SLĂBEȘTI RAPID

recordiulian rotariualergare