România a învins Ucraina în finala CE U20 de baschet
![Baschet](/_next/image?url=http%3A%2F%2Fwww.realitateasportiva.net%2Fwp-content%2Fuploads%2F2024%2F07%2FBaschet.jpg&w=1920&q=75)
Naţionala masculină de baschet tineret a României a câştigat, la Piteşti, finala Campionatului European, Divizia B.
România va evolua pentru a treia oară în Divizia A
Tricolorii au învins reprezentativa Ucrainei, scor 80-58 (43-30), în prezenţa a peste 2.000 de fani şi a preşedintelui FIBA Europe. La ediţia din 2025, ambele echipe vor juca în Divizia A valorică a continentului.
După o evoluţie entuziasmantă şi în aplauzele a peste 2.000 de fani din Piteşti Arena, principalii marcatori tricolori au fost Bădălău 22 puncte, Oinaru 14, Lungu 10, Antonescu 8, Diaconescu 8, Şomăcescu 7.
La finală a asistat şi Jorge Garbajosa, preşedintele FIBA Europe, alături de Carmen Tocală, vicepreşedinte al forului continental şi preşedinte al FR Baschet.
România s-a calificat în sferturi din postura de lider al grupei D, cu patru victorii: 73-70 cu Estonia, 86-76 cu Georgia, 81-44 cu Albania, 91-81 cu Bulgaria. În sferturi, tricolorii au învins Ungaria, cu 94-62, iar în semifinale au dispus de Finlanda, cu 77-72.
România va evolua doar pentru a treia oară în Divizia A valorică a Campionatului European de tineret, după ediţiile din 2008 şi 2018.
Tot duminică, în finala pentru medalia de bronz, Finlanda – Olanda, scor 73-56. Finlanda a promovat şi ea în prima divizie valorică.