Șase stranieri convocați la naționala U21 pentru amicalele cu Georgia și Slovacia! Patru vin din Italia

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat vineri, 13 mai 2022, ora 15:36,
Florin Bratu
Florin Bratu

Selecționerul Florin Bratu a anunțat lista preliminară a jucătorilor din străinătate convocați pentru cele două jocuri de pregătire din luna iunie, ambele în deplasare, cu Georgia și cu Slovacia.

Amicalele cu Georgia și Slovacia au loc pe 3 și 7 iunie

Cu aproape un an înainte de EURO 2023, naționala U21 a României continuă pregătirea pentru turneul final din 2023, găzduit de România și Georgia.

Calificată deja la EURO 2023 din postura de țară gazdă, România U21 dispută meciuri amicale pe perioada preliminariilor, anunță FRF pe site-ul oficial.

Este vorba de partida cu Georgia, care va avea loc pe 3 iunie, și de cea împotriva Slovaciei, programată 4 zile mai târziu.

Pentru această acțiune, selecționerul Florin Bratu a trimis șase convocări preliminare pentru jucători care evoluează în afara României: Marius Corbu (Akademia Pușcaș / Ungaria), Andrei Mărginean (Messina / Italia), Alexandru Țîrlea (Alaves / Spania), Ricardo Farcaș (Siena / Italia), Louis Munteanu (Fiorentina / Italia) și Radu Drăgușin (Salernitana / Italia).

Naționala U21 a învins Finlanda și a remizat cu Maroc în martie

Precedenta a acțiunie a naționalei de tineret a avut loc la finalul lunii martie. Atunci, tricolorii au câștigat cu 2-1 în fața Finlandei, pe stadionul Arcul de Triumf, și au remizat în Maroc, 2-2.

Sincer, după o primă repriză destul de modestă, am încercat la pauză să reglăm lucrurile. Mă bucur că cei care au intrat au făcut-o bine, au înscris. Ne lipsește jumătate de echipă față de ultima acțiune. Nu e ușor, dar ăsta e sistemul la noi, la națională.

Mă bucur că au avut orgoliu în partea secundă. Trebuie să felicit adversarul. Au făcut un meci bun, interesant, ne-au surprins de multe ori.

Pentru mine, așa cum am spus-o și la conferința de presă, sunt importante în momentul de față, pe lângă joc, și rezultatele. Doar așa putem avea o atmosferă bună”, declara Florin Bratu după meciul cu Finlanda.

romania under 21florin bratu