Selecționerul Braziliei dă amănunte despre accidentarea lui Neymar

Articol de Dan Istratie - Publicat duminică, 27 noiembrie 2022, ora 14:58,
Neymar
Neymar

Selecţionerul Braziliei, Tite, este oprimist că Neymar va reveni la echipă după meciul cu Elveţia de luni seară, jucătorul fiind indisponibil din cauza unei accidentări.

Tite şi-a recunoscut „eroarea” că nu şi-a schimbat la timp jucătorul, dar şi-a exprimat optimismul, aşa cum făcuse după meciul cu Serbia. „Cred că Ney şi Danilo se vor întoarce, asta este părerea mea. La urma urmei, nu sunt medic. Dar rapoartele medicale îmi dau speranţă pentru ambii jucători. Am crezut că accidentarea lui Danilo a fost mai puţin gravă, dar s-a schimbat. (…) Tot ce pot face este să-mi înlocuiesc jucătorii, să-i trimit la medic şi să-i duc la antrenament după aceea”, a spus antrenorul brazilian, refuzând să spună cine va fi responsabil pentru înlocuirea lui Neymar, luni seară, împotriva Elveţiei.

Jucătorul brazilian Neymar are o problemă cu ligamentele şi va fi indisponibil pentru partida cu Elveţia, a anunţat vineri Confederaţia braziliană de fotbal (CBF).

Neymar a suferit o entorsă în meciul de joi, împotriva Serbiei, iar examenele medicale au arătat că atacantul lui PSG are o problemă la ligamentele gleznei piciorului drept.

Alături de Neymar se află şi fundaşul Danilo, care a suferit şi el o entorsă.

neymarbrazilia