Suspendarea dură primită de Denis Alibec, după ce a fost eliminat cu UTA în urma cotului aplicat lui Kouya Mabea

Articol de Gabriel Ion - Publicat miercuri, 22 ianuarie 2025, ora 22:45,
Denis Alibec
Denis Alibec

Atacantul Denis Alibec, eliminat în meciul pe care Farul Constanța l-a terminat la egalitate (1-1) cu UTA Arad, în etapa a 22-a a Superligii, a fost suspendat pentru două meciuri de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF), în ședința sa.

Râpă, eliminat în același meci pentru al doilea galben, va sta o rundă

Totodată, Alibec a fost sancționat și cu o amendă de 5.000 de lei.

Alibec a primit cartonașul roșu, după arbitrajul video, pentru lovirea ivorianului Kouya Mabea cu cotul (min. 85). Inițial, internaționalul fusese sancționat doar cu cartonaș galben.

În același meci, fundașul Cornel Emilian Râpă (UTA) a fost eliminat pentru al doilea cartonaș galben (59). El a primit o suspendare de un meci și o penalitate sportivă de 740 lei.