Victor Angelescu, plin de regret: „Sunt amarat din cauza meciului!”. Ce a spus patronul Rapidului după ratarea barajului pentru Conference League!

Articol de Mihai Dragomir - Publicat marți, 17 mai 2022, ora 16:23,
Victor Angelescu
Victor Angelescu

Rapid a pierdut aseară în deplasarea de la Mioveni (2-3) și a ratat astfel clasarea pe unul dintre locurile pentru barajul destinat Conference League. Giuleștenii, din lideri ai play-out-ului, au terminat sezonul pe locul 3.

Trupa lui Adi Mutu a primit 3 goluri de la modesta Mioveni, care era deja salvată de la retrogradare și nu emitea nicio pretenție. Reacția patronului Victor Angelescu nu a întârziat să apară.

„Ne vom pregăti pentru sezonul următor!”

„Nu am reacționat cum trebuie, până la urma a fost un sezon bun, ne-am îndeplinit obiectivul și acum ne facem calcule pentru sezonul următor. Nu pot să zic neapărat lipsa de experiență, asta este, nu am jucat ceea ce trebuie pentru a emite pretenții pentru Europa, ne vom pregăti pentru sezonul următor.

Am primit o notificare și ni s-a spus că nu avem șanse, dar, oricum, ar fi trebuit să câștigam cu Mioveni. Sincer, cred că a venit din partea Federației, nu am citit-o eu, dar așa știu. Sunt amărât din cauza meciului, pentru că ar fi trebuit să câștigăm.

E clar că suntem echipa mai buna, nu am putut să ne concentram, cred că presiunea și-a spus cuvântul într-un mod negativ. Acum vom lua o mica pauza și vom pregăti următorul sezon”, a declarat Victor Angelescu, pentru DigiSport.

Astfel, Sepsi a terminat play-out-ul pe primul loc, cu 42 de puncte, Botoșani pe locul 2, cu 41 de puncte, iar Rapid pe locul 3, cu 39 de puncte.

angelescurapid