VIDEO | Petrolul, gata de un nou succes în Liga 2! Manolache anunță: „Trebuie să câștigăm neapărat”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 16 septembrie 2021, ora 16:01,
Manolache
Manolache

„Lupii galbeni” sunt pe val în aceste momente, iar cele patru victorii consecutive le-au redat încrederea elevilor lui Nae Constantin!

Formația de pe „Ilie Oană” vrea să rupă blestemul din ultimii ani și să reușească promovarea în Liga 1, după mai mulți ani de absență. Pentru asta, jucătorii Petrolului trebuie să iasă cu bine din actuala stagiune a eșalonului secund, unde ocupă locul al doilea, după cinci etape.

Antonio Manolache a vorbit înaintea confruntării de mâine cu Ripensia Timișoara, care va avea loc la Ploiești, de la ora 16.00. Fundașul prahovenilor a mărturisit că victoria este singura opțiune a echipei sale contra bănățenilor.

„Este un meci foarte important pentru noi. Trebuie să câștigăm neapărat pentru a rămâne acolo sus. Eu sunt conștient că avem o echipă bună și am mare încredere în echipa noastră și în Mister că mâine o să batem. Eu cred că victoriile ne dau încredere.

Un lucru foarte important pentru noi este că am primit doar un gol în primele șase etape. Mister ne spune mereu că dacă suntem bine organizați pe defensivă, 100% o să reușim să marcăm în cele 90 de minute. Nu contează cine joacă sau cine dă gol, contează doar ca cei care intră să joace cât mai bine, iar echipa să câștige!”, a spus Manolache, la conferința de presă.

Citește și VIDEO | „LUPII” ADULMECĂ PRIMUL LOC! NAE CONSTANTIN: „VREM SĂ CÂŞTIGĂM TOATE MECIURILE”

realitateapetroluldeclaratiimanolacheliga 2