22 de cluburi pot participa în ediția 2025/2026 a Superligii

Articol de Gabriel Ion - Publicat marți, 20 mai 2025, ora 17:15,
FRF
FRF

Douăzeci și două de cluburi de fotbal, cele 16 din prima ligă și 6 din eșalonul secund, au primit licența de participare în ediția 2025-2026 a Superligii, se arată într-un comunicat de presă al Departamentului de Licențiere publicat, marți, pe site-ul oficial al Federației Române de Fotbal.

Barajele pentru menținerea/promovarea în Superligă au loc pe 24 mai și 1 iunie

Comisia pentru acordarea licenței cluburilor a pronunțat hotărârile în primă instanță la data de 9 mai 2025. Conform Regulamentului Național de Licențiere a Cluburilor și Sustenabilitate Financiară, ediția 2024, cluburile au putut face apel până la data de 13 mai. Comisia de Apel din cadrul Departamentului de Licențiere a pronunțat hotărârile în data de 19 mai.

Astfel, au îndeplinit criteriile pentru obținerea licenței toate cele 16 cluburi care au activat în actualul sezon al Superligii după cum urmează: Politehnica Iași, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Petrolul Ploiești, Oțelul Galați, FC Botoșani, FC Hermannstadt, Unirea Slobozia, UTA Arad, Gloria Buzău, Universitatea Cluj, Farul Constanța, CFR Cluj, FC Rapid, Dinamo București, FCSB și Universitatea Craiova.

De asemenea, alte șase cluburi din Liga a II-a au primit licența pentru participarea în Superligă, ediția 2025-2026: FC Argeș, AFC Csikszereda Miercurea Ciuc, Metaloglobus București, FC Voluntari, Concordia Chiajna și CSM Reșita.

La finalul ediției 2024-2025 a Superligii au retrogradat direct în Liga a II-a ocupantele ultimelor două locuri din play-out, Gloria Buzău și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Au promovat direct în Superligă ocupanta locului 1 în play-off-ul Ligii a II-a, FC Argeș, și AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, aflată pe poziția a treia. Formația CSA Steaua, care a încheiat pe locul al doilea în eșalonul secund, nu are drept de promovare.

Barajele pentru menținerea/promovarea în Superligă Politehnica Iași – Metaloglobus București și FC Voluntari – Unirea Slobozia sunt programate în dublă manșă în 24 mai, respectiv 1 iunie.