Motivul pentru care Ciprian Tătărușanu nu l-a agreat pe Helmut Duckadam: ”Nu a fost normal ce făcea. Am evitat să îi cer explicații”

Helmut Duckadam a declarat în urmă cu patru ani că Ciprian Tătărușanu nu îl agrează, iar motivul a ieșit abia acum la iveală.
Astfel, Tătărușanu ar fi fost deranjat de unele afirmații din spațiul public pe care fostul mare portar le-a făcut la un moment dat.
Tătărușanu a precizat că Duckadam nu i-a oferit niciun sfat pozitiv în perioada în care a evoluat pentru FCSB, deși Duckadam ocupa funcția de președinte a clubului.
„Au fost cazuri în care am simțit că atacurile venite din partea foștilor portari au fost personale. Eu, de la un fost portar, mă aștept să-mi dea sfaturi când ne vedem, mai ales dacă ne intersectăm de multe ori.
Să-mi spui: ‘Tătărușanu, la meciul acela ai greșit acolo, nu e bine să faci așa. Eu cred că ar trebui să faci altfel’. Accept asta. Dar când ne intersectăm și nu spui nimic, apoi te duci la TV și le spui acolo, chiar nu înțeleg! Eu am fost mereu o persoană care a ascultat sfaturile primite de la portarii experimentați.
Le-am acceptat, le-am gândit, le-am pus în practică și am văzut dacă mi se potrivesc sau nu. Tot timpul am acceptat și am încercat sfaturile primite. Deși ce i se potrivește unui alt portar nu e neapărat să mi se potrivească și mie, dar tot timpul am încercat.
Uneori a fost OK, alteori nu. Dacă cineva încearcă să-mi dea un sfat, iar eu refuz și zic ‘Pleacă de aici, nu am nevoie’, atunci problema e la mine. Dar mi-aș fi dorit să primesc acel sfat.
Cel mai bun exemplu e Duckadam, care, deși a fost președintele Stelei atâția ani, nu mi-a dat niciun sfat pozitiv. Venea la antrenamente, ne-am văzut de multe ori, dar niciodată nu m-a oprit să-mi dea un sfat! Însă imediat cum a avut ocazia, m-a criticat dur în public, și au fost critici destul de acide.
Și văd că se întâmplă asta cu toți portarii care evoluează la Steaua. Nu am încercat să vorbesc cu el, mi s-a părut că nu e normal ce face și am evitat să-i cer explicații”, a spus Ciprian Tătărușanu, potrivit GSP.