6 miliarde de euro din bani publici pentru JO și Jocurile Paralimpice de la Paris

Jocurile Olimpice și Paralimpice de la Paris, din 2024, au costat aproximativ 6 miliarde de euro din bani publice, a anunțat, luni, Curtea de Conturi a Franței într-o ‘primă estimare’ publicată luni, informează AFP.
JO de iarnă din 2030 vor avea loc în Alpii francezi
Curtea de Conturi a evaluat ‘cheltuielile de organizare la 2,77 miliarde de euro, dintre care 1,4 miliarde pentru securitate, și ‘cheltuielile legate de infrastructură, la 3,19 miliarde de euro’.
‘Această estimare inițială reprezintă un interes crescut în contextul pregătirii pentru JO de iarnă din 2030’, ce vor avea loc în Alpii francezi, a comentat instituția. Nicio estimare privind costul public al Jocurilor Olimpice nu fusese făcută până acum.
Președinte al Curții de Conturi, Pierre Moscovici, anunțase în martie 2024, la Radio France Inter, că Jocurile ar putea costa ‘între trei, patru, cinci miliarde’.
Până în acest moment, doar conturile Comitetului de organizare (COJO) – 4,4 miliarde cheltuieli (în principal din finanțări private – și cele ale Solideo (societatea de livrare de livrare a lucrărilor olimpice), cuprinzând o parte publică, erau cunoscute.