„9.000 de euro lui Filip, 7.000 de euro lua el şi 2.000 se duceau spre Badea!”. Dezvăluiri șocante făcute de Mircea Rednic! Ce a declarat fostul tehnician al „câinilor”!

Articol de Mihai Dragomir - Publicat sâmbătă, 18 iunie 2022, ora 10:09,
Steliano Filip şi Mircea Rednic / Sursa foto: Sport Pictures
Steliano Filip şi Mircea Rednic / Sursa foto: Sport Pictures

Dinamo a retrogradat pentru prima dată în istoria sa, dar problemele se țin scai de echipă. Mircea Rednic, fostul tehnician al echipei, a făcut câteva dezvăluiri șocante din cadrul echipei.

Mai exact, „Puriul” a declarat că regretă că nu a putut face mai multe la Dinamo, dar a ținut să precizeze câteva aspecte neștiute de fani și de lumea fotbalului românesc.

„Păi, cum să plătesc eu prostiile pe care le-au făcut?”

„Cum să spui că Filip e spiritul lui Dinamo? Acolo era un buboi, eu l-am spart, dar domul doctor (n.r. Iuliu Mureşan, administrator special la Dinamo) l-a cusut la loc. Dinamo a retrogradat și mă simt și eu vinovat. Nu trebuia să am încredere nici în DDB, nici în Badea. …

Singurul regret e că nu am putut să fac mai mult, nu am fost lăsat să fac mai mult, că am fost trădat. Zăvăleanu a făcut ce a făcut și a ajuns conducător. Nu am încredere. …

Am zis că vin, dar nu bag un leau! Păi, cum să plătesc eu prostiile pe care le-au făcut? Să plătesc eu pentru greşelile lor, să-i plătesc salariul lui Filip? El (n.r. Răzvan Zăvăleanu) s-a luptat să îl țină pe Filip. Păi, trebuia să fii fericit că nu îi mai plăteşti 9.000 de euro lui Filip, 7.000 de euro lua el şi 2.000 se duceau spre Badea.

(n.r. Să plătesc) Greşelile făcute de Iuda (n.r. Bogdan Bălănescu) care i-a făcut salariu lui Andrei Radu 7-8.000 de euro şi el nu juca nici la Iaşi„, a declarat Mircea Rednic, pentru Digi Sport.

Atac la adresa lui Mircea Rednic! Citește chiar aici!

dinamo#mircearednicfilip